Liga Nationala

Program încărcat pentru CS Oltchim

Gheorghe Tadici şi elevele sale se află în faţa unui an de-a dreptul fantastic: au câştigat campionatul, vizează şi Cupa României, sunt în finala Cupei Cupelor, pe care vor de asemenea să şi-o adjudece, dar nici naţionala nu este neglijată, în iunie, vicecampioana mondială din Rusia întâlnind în dublă manşă Suedia pentru calificarea la viitoarea ediţie a Mondialelor care vor avea loc în decembrie 2007, în Franţa. Sunt patru fronturi pe care mai mult de zece handbaliste de la Vâlcea s-a luptat şi care le pot aduce o glorie teribilă. „După ce am câştigat campionatul, şi asta s-a întâmplat odată cu meciul de la Rapid, nu am putut sărbători nici măcar titlul naţional aşa cum se cuvine. N-am mai avut timp şi nici în continuare nu se ivesc portiţe”, s-a plâns zilele trecute Tadici, iar apoi a completat:

„Avem un program destul de încărcat. În această săptămână jucăm două meciuri în Liga Naţională, joi, cu Clujul, duminică, la Brăila. Imediat după aceea, ne deplasăm la Bistriţa, pentru că între 3 şi 5 mai se joacă acolo ediţia din acest an Cupei României. Ne întoarcem apoi de la Cupa României, dar rămânem în «priză», pentru că pe 12 mai jucăm meciul tur din finala Cupei Cupelor. Problema se pune că nu ştim dacă mai reuşim să sărbătorim nici măcar dacă am câştiga finala Cupei Cupelor, pentru că imediat, a doua zi, pe 20 mai, are loc convocarea la echipa naţională. Şi în mod cert vor fi peste zece jucătoare de la Oltchim convocate. După meciurile din campionat şi din Cupa Cupelor vom încerca să creionăm şi lotul final pentru „dubla” importantă cu Suedia”.

Fără odihnă

Deşi au jucat peste 40 de jocuri până acum în acest sezon, Luca, Dinu şi compania joacă în continuare la fel de bine ca la început. Oboseala nu şi-a făcut apariţia, poate şi pentru că Tadici a ştiut să le drămuiască exact eforturile. Ultima „găselniţă” a tehnicianului de la Oltchim o reprezintă cooptarea în pregătiri a tinerelor jucătoare Adriana Ţăcălie şi Mihaela Teodorescu. „Sunt într-adevăr câteva jucătoare care sunt foarte obosite. Şi culmea e că abia am parcurs 70 la sută din întregul sezon. Pentru că mai sunt jocurile de campionat, de Cupa României, din finala Cupei Cupelor, care presupun un consum mare, sub toate aspectele. După care trebuie să o ia de la început pentru «dubla» aceea importantă cu Suedia. Nu le este chiar deloc uşor”, recunoaşte Tadici.

„O realizare extraordinară”

Chiar dacă multe dintre jucătoarele pe care Oltchim-ul se bazează nu se mai află deloc la prima tinereţe, Gheorghe Tadici are încredere că acestea se vor comporta până la final exemplar: „Credem că vom reuşi o realizare foarte mare pentru comunitate, pentru club şi pentru Vâlcea, pentru finanţatorul Constantin Roibu, pentru SC Oltchim SA. Avem toată încrederea că vom putea îndeplini toate cele trei obiective şi nu numai. Pentru că sunt şanse foarte mari, de 90-95 la sută să luăm şi titlul de golgheterăîn Liga Naţioală, de asemenea suntem echipa cu cele mai multe goluri marcate până în momentul de faţă, dar şi cu cele mai puţine, deşi nu ne-am propus neapărat acest lucru. Sunt sigur că va apărea un moment de refulare după ce terminăm campionatul şi după Cupa României, dacă o vom câştiga şi pe aceea. Sper ca acest lucru să nu ne afecteze prestaţia din finala Cupei Cupelor, unde practic ne-am atins deja obiectivul, dar pe care ne dorim de asemenea să o şi câştigăm”.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button