Alte sporturi

AJSPT Vâlcea organizează alte competiţii de fotbal pe teren redus

După o pauză de câteva zile, cauzată de sărbătorile de Paşti, AJSPT Vâlcea reia întrecerile de fotbal pe teren redus pe care le organizează de regulă, săptămână de săptămână. Sub egida organismului condus de Constantin Vlaşcu se vor derula în curând două competiţii, una destinată exclusiv tuturor secţiilor din cadrul CFR din Vâlcea, denumită sugestiv „Cupa Feroviarul”, şi alta destinată maselor, intitulată, „Cupa Tineretului”.

Meciurile din „Cupa Feroviarul” la fotbal în sală vor fi găzduite de Polivalenta vâlceană, începând de la finele acestei săptămâni. Competiţia va aduna la start doar patru echipe, se va juca după sistemul fiecare cu fiecare, după care primele două clasate urmează să joace finala mare, iar celelalte finala mică.
„Cupa Tineretului” la fotbal pe iarbă artificială se va desfăşura la baza de agrement de la ştrandul Ostroveni. Vor fi 8 echipe la start, împărţite în două grupe de câte patru. Numele acestora şi componenţa seriilor va fi cunoscută precisă abia în zilele următoare. Vom reveni cu mai multe amănunte în numărul viitor al publicaţiei noastre. (Nicolae CIUCESCU)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button