Administratie

Nu demisionează prefecţii când vor guvernanţii

Modificările de la Guvern nu au cum să afecteze în vreun fel activitatea şi structurile de conducere ale prefecturilor din teritoriu, cel puţin nu atâta timp cât prefecţii şi subprefecţii au statut de înalţi funcţionari publici şi sunt protejaţi de o lege în vigoare. Anuţa Handolescu nu se teme că ar putea fi schimbată din funcţie după ieşirea de la guvernare a PD, partidul său de suflet. Reprezentantul Guvernului în judeţul Vâlcea a declarat că din presă a aflat faptul că partide precum PNL sau PC şi-ar face planuri cu funcţia sa.

„Sunt înalt funcţionar public; sunt protejată de o lege; sunt unul dintre cei şase prefecţi care în acest an primesc salariu de merit; sunt unul dintre cei doi prefecţi care din data de 16 fac Colegiu superior de apărare, securitate şi bună guvernare. Atunci, să-mi fie cu iertare, dar nu mă interesează bârfele, aşa cum nu mă pasionează ce se discută în mediul politic sau ce scenarii se lansează pe piaţa media”, a mărturisit prefectul de Vâlcea, în replică la zvonurile potrivit cărora mai marii momentului de la Bucureşti ar pregăti instalarea lui Radu Renga pe funcţia Anuţei Handolescu. „Ştiu că, de regulă, o femeie pusă la conducere deranjează, mai ales dacă nu o ai cu nimic la mână, dacă nu te duci cu ea la cârciumă, nu faci cu ea afaceri şi nu o învârţi după deget. Dacă te-a mai şi apostrofat vreodată, normal că lansezi zvonuri şi spui că, din nu ştiu ce surse ai nu ştiu ce informaţie. Eu nu cred că aceşti zvonaci au drept sursă legea. Eu o am! Au mai fost unii, prin 2001, care i-au dat în cap, la Vâlcea, unui înalt funcţionar public. Aşa, că s-au crezut ei deştepţi. În final, instituţiile statului au demonstrat că n-au fost chiar aşa deştepţi”, a mai precizat Anuţa Handolescu. Prefectul de Vâlcea a fost singurul din ţară care, la evaluări, a dat ambilor subprefecţi calificativul „Foarte Bine”. Anuţa Handolescu susţine că, în Prefectura Vâlcea, cei care conduc instituţia nu au timp de harţă pentru că muncesc, iar indiferent cât de mult şi-ar dori unii să-i vadă luându-se de păr între ei, nu vor avea această satisfacţie. Referindu-se la noua formulă a Guvernului, prefectul judeţului nu a avut decât o singură observaţie-dezamăgire, şi anume aceea că din noul Cabinet nu face parte nici măcar o femeie.      

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button