Alte sporturi

Din nou Totelecan

Din nou Totelecan

• Karateka Marian Totelecan va fi desemnat azi cel mai bun sportiv al Vâlcii

Sala de protocol a Polivalentei din Rm. Vâlcea va găzdui marţi(ora 10.00) festivitatea de premiere a celor mai buni  sportivi ai judeţului din cursul anului 2006. Deşi DJTS Vâlcea nu a anunţat încă oficial, mai mult ca sigur, karateka Marian Totelecan, legitimat în prezent la CS Chimia, va fi desemnat pentru  a treia oară consecutiv  cel mai bun sportiv al judeţului Vâlcea. Totelecan a devenit în luna septembrie vicecampion mondial cu echipa naţională în Italia, însă a obţinut o medalie de bronz şi la Europene. „Sunt mândru de Marian, este un copil tare bun, îmi pun mari speranţe îl el pe viitor. Merită să fie din nou cel mai bun sportiv vâlcean, sper ca el să fie ales” a declarat preşedintele CS Chimia, Dumitru Drăguţă. Anul trecut, fiind plecat la un turneu, Totelecan nu a putut participa la festivitate, unde a fost reprezentat de părinţii săi. „Marian face karate de la vârsta de 4 ani, a muncit enorm pentru a ajunge aici” a spus tatăl său. În topul întocmit de DJTS, pe podiumul sportivilor se vor mai afla azi un alt karateka de la CS Chimia, Paul Dinu şi atletul Ştefan Pătru (Drăgăşani). Antrenorul lui Totelecan, Constantin Daneş va fi desemnat probabil cel mai bun antrenor vâlcean al anului. Evenimentul este organizat de Direcţia Judeţeană pentru Sport Vâlcea, reprezentată de directorul Adrian Comănescu şi va prilejui reîntâlnirea cu marii performeri, dar şi cu antrenorii acestora. Deloc surprinzător, în topul primilor 10 sportivi ai anului nu intră nicio handbalistă de la Oltchim.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button