„Gaitele”, la pamânt!
FC Oltchim Rm. Vâlcea – Maris Tg. Mureş 1-1 (1-0)
Un nou rezultat nesatisfăcător a tulburat şi mai mult apele în rândul grupării „chimiste”. Parcă un blestem s-a abătut asupra acestei formaţii care, deşi în majoritate are în componenţă aceeaşi jucători şi acelaşi antrenor ca şi în sezonul trecut, când au avut rezultate excelente, nu mai reuşeşte acum să se redreseze şi pe măsură ce etapele trec, tot mai mult dezamăgeşte. Poate ar trebui aduşi preoţii, cum au încercat anul trecut cei de la Brezoi. Pentru că începem să ne gândim şi la soarta pe care Vârtopeanu şi compania au avut-o în Divizia C. Deja FC Oltchim, odată cu rezultatul de egalitate de pe teren propriu, a trecut pe minus la „adevăr” şi se află la o diferenţă de puncte deloc confortabilă, de doar 6 puncte, de primul loc din zona retrogradării. Dacă până acum dădeam vina pe lipsa de şansă, meciul cu Maris Tg. Mureş a demonstrat că de fapt jucătorii sunt depăşiţi de pretenţiile pe care le are clubul. Doar doi, trei dintre vâlcenii Oltchim-ului se mai zbat în teren, dintre cei mai tineri. Pentru restul nici orgoliul nu mai contează. Şi nu pot fi motivaţi prin prisma faptului că atâta pot, nu au valoare de mai mult. Au demonstrat în campionatul trecut că se poate. Acum nu şi-au propus mai mult, decât să existe. Şi există, însă lucrurile s-ar putea înrăutăţi. Poate când vor ajunge în situaţia critică de a se zbate pentru evitarea retrogradării, atunci vor intra pe teren cu dorinţa de a da totul pentru echipă. Sau poate că pentru cei care au ajuns deja la o vârstă când se gândesc la retragere, nici nu mai contează ce se va întâmpla cu această grupare în continuare. Toate aceste concluzii ar putea fi valabile şi explicabile după partida disputată vineri, 17 noiembrie, de către Oltchim-ului în compania formaţiei Maris Tg. Mureş. Dacă după eşecul de la Mediaş li s-au găsit scuze, la fel ca şi după rezultatele precedente, acum nu aveau decât o variantă, să câştige. Nu li se cerea imposibilul, pentru că nu întâlneau echipa de pe primul loc, nici măcar din prima jumătate a clasamentului, ci o formaţie de pluton care s-a remarcat totuşi prin numeroasele rezultate de egalitate consemnate. Dar şi acum au întâmpinat probleme.
Elevii lui Gaiţă au dominat primele minute ale întâlnirii. Chiar am avut şansa să înscriem, dar s-a opus portarul oaspeţilor, care au părut uşor intimidaţi de jocul mai bărbătesc practicat de „chimişti”. După o scurtă perioadă în care am controlat jocul, a venit, firesc, şi golul. În minutul 24 ardelenii au avut o încercare de a se apropia de poarta lui Vlădoi, dar nereuşită şi, pe contraatac, Oltchim-ul a profitat. Preda a fentat jocul la ofsaid al adversarilor şi, din apropiere de mijlocul terenului, din flancul drept, a pătruns cu mingea la picior şi l-a „executat” pe portarul advers: 1-0. Avantaj cu care, de altfel, am intrat şi la pauză, deşi oaspeţii ne-au dat emoţii prin minutul 37 când Kovacs a scăpat singur cu Vlădoi a cărui intervenţie ne-a scăpat pentru moment de la egalare. Debutul reprizei secunde le-a aparţinut celor de la Maris Tg. Mureş care au pus mai multă presiune, au urcat în careul nostru, iar în minutul 63 au dus scorul la 1-1. A fost o lovitură liberă executată de la 16 metri impecabil de Astafei. Apoi vâlcenii s-au tot învârtit, cu mingi la bătaie, încercări de intimidare a adversarului, însă fără să ameninţe serios poarta lui Moldovan. Doar Marinescu şi încă vreo doi jucători păreau din altă „galaxie”, mult mai prezenţi în joc. Despre restul nu se poate spune că au jucat. Doar au fost pe teren. Dovadă că am avut doar vreo trei ocazii mai mari în tot meciul, aşa că în aceste condiţii nu puteam avea pretenţia să şi câştigăm. Una dintre acestea am consemnat-o după ce oaspeţii au fost aproape să preia conducerea după un contraatac rapid al lui Bidi. Intrasem în prelungiri când şuturile lui Preda şi Bărbuţ au fost parate, unuia dintre acestea opunându-i-se bara porţii adverse. Şi cam atât! Un nou rezultat de egalitate ce prelungeşte agonia Oltchim-ului care se teme acum şi de FC Sibiu, penultima clasată în campionat.
Au arbitrat: Adrian Ilieş – la centru, ajutat la cele două linii de asistenţii Cristian Lefter şi Valentin Dumitru (toţi din Ploieşti). Rezervă: Alin Voicescu. Observator FRF: Adrian Nicolescu (Piteşti).
Pentru FC Oltchim Rm. Vâlcea au evoluat: Vlădoi – Tănăsie, Marinescu, Bărbuţ, Creangă, Negrescu, Pană, Olaru, Popa, Preda, Nicorici. Au mai jucat: Roşoagă, Glăvan, Stoica şi Nuţu.
Şicane între conducere şi foştii jucători
Meciul dintre Oltchim şi Maris Tg. Mureş nici nu a mai fost interesant la un moment dat când atenţia a fost captată de un grup de „suporteri” ai grupării de Liga a III-a. Suporteri doar ai echipei, nu şi a conducerii clubului cu care au intrat într-un schimb de replici dure. De fapt acuzaţiile s-au auzit cu precădere dinspre tribună. Liderii acelui grup care i-a deranjat pe preşedintele clubului Mihai Diculoiu şi pe Mircea Prisăcaru, au fost câţiva foşti jucători ai echipei „chimiste”, printre care Laurenţiu Fier şi Gelu Voica. Aceştia şi-au exprimat nemulţumirea faţă de Diculoiu şi Prisăcaru pe tot parcursul meciului, cerându-le la un moment dat acestora chiar şi demisia. Replica conducerii nu a întârziat să apară: „Sunt greşelile noastre că i-am tolerat pe lângă echipă. Asta e răsplata că i-am plătit atâta timp degeaba! Pentru că le-am făcut bine, de asta ne înjură Fier şi Voica. Cel puţin de cazul Voica nici nu mai vorbim. De mai bine de un an de zile ne tot rugăm de el să vină la bază, să facă şi el ceva. L-am avertizat de atâta timp să-şi facă grupe de copii şi juniori. Cum am găsit pentru alţii înţelegere, ne descurcam şi cu el. De la echipă s-a auto-exclus. A zis că nu mai poate. Apoi astă-vară toţi băieţii au venit să ajute, să îmbunătăţim calitatea gazonului, numai el nu. Ne-a luat pe toţi de proşti, dar această situaţie nu putea dura la infinit pentru că nici o femeie nu o poţi plăti degeaba, trebuie să facă şi ea ceva. I-am spus să se întoarcă la locul de muncă, la Sibguard, nu s-a prezentat şi i s-a desfăcut contractul de muncă”.
Costel Gaiţă a ajuns la concluzia că
„Asta e valoarea lotului la ora actuală”
* iar rezultatele slabe vin pe fondul oboselii psihice a jucătorilor
Rezultatul de egalitate obţinut de gruparea „chimistă” pe teren propriu în faţa formaţiei Maris Tg. Mureş, în afară de adversari, nu a mulţumit pe nimeni. Ori o înfrângere, ori un egal, cam acelaşi lucru însemna pentru vâlceni. Dezamăgire, scandaluri, reproşuri, dureri de cap, toate vor continua până săptămâna viitoare când Oltchim-ul va beneficia de o ultimă şansă de a mai îndulci un pic din amărăciunea ultimelor etape. Până atunci însă antrenorul Costel Gaiţă încearcă să găsească o explicaţie a celor petrecute şi posibile variante de redresare: „Pe moment, singura soluţie pentru a ieşi cât de cât din această criză este de a strânge rândurile, să tratăm cu mult respect meciul şi să câştigăm la Sibiu. Apoi vom vedea. Nu ştiu cât de mult îi afectează pe jucători toată această situaţie, sunt alături de ei de mult timp, am creat o echipă, am avut rezultate. Nu e uşor să câştigi un campionat. Dar acum nu mai merge pentru că sunt jucători care au o anumită experienţă, dar nu demonstrează acest lucru. Nu mai putem accepta ifosele unor jucători cu multă putere de muncă care nu mai vor să «pună osul la bătaie» şi tot timpul găsesc explicaţii pentru rezultatele slabe: că e terenul prost, că ne fură arbitrii, iar după meci pun capul în pământ şi nu mai zic nimic. Asta e valoarea lotului la ora actuală. Pe mulţi dintre ei puţin îi interesează ce se întâmplă cu această echipă. Sunt mulţumiţi că-şi primesc banii la sfârşitul lunii. Oricum, eu, ca antrenor, îmi asum responsabilitatea rezultatelor, dar să nu se uite că cei care intră în teren decid soarta unui meci. Dar cum să câştige când vin obosiţi şi abia se mai ţin pe picioare pe teren. Iar acest aspect depinde de ei, nu de mine. Pentru că nu pot fi poliţist în afara stadionului. Dacă nu avem posibilitatea de cantonament înainte de meci, intervine antrenamentul invizibil. Nu ştim ce fac înainte de a veni la stadion. Astăzi (n.r. 17 noiembrie), cel puţin s-au făcut greşeli pe fond de oboseală psihică. L-am avut alături de noi toată săptămâna premergătoare meciului şi pe domnul Diculoiu care ne-a dat sfaturi, a ridicat suspendările. Dar unii nu sunt corecţi cu noi şi apoi cu ei prin atitudinea pe care o au” a spus antrenorul Gaiţă la sfârşitul meciului şi crede, de asemenea, că rezultatele negative din deplasare, din ultima perioadă, sunt explicabile: „Dacă nu câştigăm acasă, cum să ne gândim că o putem face în deplasare? Lucrează psihicul, afară se simt deja victime”.
Amical între FC Oltchim şi AS Mihăeşti
Supărat pe rezultatele echipei din ultima perioadă preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Oltchim, inginerul Mihai Diculoiu a spus chiar că e posibil să nu mai spijine această grupare: „Decât să ne facem de râs, mai bine desfiinţăm echipa!”. A fost doar o afirmaţie la nervi, însă, care nu poate fi luată prea mult în considerare. Totuşi, important de ştiut este faptul că liderul de sindicat de la SC Oltchim şi-a pierdut încrederea în jucători şi crede că formaţia sa, la ora actuală, este submediocră, comparând-o cu una de judeţ. Tocmai pentru a demonstra cele afirmate, Diculoiu a dat dispoziţie ca în această săptămână, mai exact marţi, 21 noiembrie, antrenorii clubului să organizeze un amical între FC Oltchim şi AS Mihăeşti, gruparea pregătită de Lucian Catargiu. Imediat după meciul cu Maris Tg. Mureş era convins că o asemenea dispută va arăta că „echipa nu are valoare nici de Divizia «Onoare»”. Un astfel de meci va fi interesant şi prin prisma faptului că la AS Mihăeşti evoluează câţiva jucători care-şi doresc cu tot dinadinsul să-l convingă pe Gaiţă că merită să joace în Liga a III-a.
S-au relaxat şi juniorii republicani
Criza prin care trece echipa de Liga a III-a a Oltchim-ului pare că s-a răsfrânt şi asupra rezultatelor juniorilor republicanii ai clubului. Celor mai mari dintre aceştia, acolo unde pretenţiile se ridică la un alt nivel, mai înalt, în comparaţie cu grupa cea mică, a lui Marian Deaconescu care nu are ca obiectiv decât formarea tinerilor fotbalişti. Pe tot parcursul acestui campionat i-am tot lăudat pentru rezultatele obţinute pe plan naţional unde au reuşit să depăşească echipe şi cluburi ce se axează doar pe acest lucru, cel al creşterii copiilor, al şlefuirii talentelor pe plan fotbalistic, grupări pentru care rezultatele chiar contează. Au avut doar câteva sincope, nesemnificative. În rest, rezultate bune ce le-au permis să se claseze pe podiumul clasamentului în campionatul de juniori republicani. Nu mai aveau decât două etape de rezistat în acelaşi ritm, până la finalul turului, însă nu s-au concentrat suficient astfel că după o perioadă destul de lungă de invincibilitate, juniorii lui Lazăr au clacat în faţa grupării Petrolul Târgovişte. Nici măcar nu au reuşit să înscrie în această partidă ce s-a disputat la Vâlcea. Au fost învinşi fără drept de apel, cu scorul de 3-0. După acest meci a venit şi rândul juniorilor B care, de asemenea, nu au reuşit să treacă de Petrolul Târgovişte. Totuşi, au fost învinşi la limită, cu scorul de 1-0. O şansă (destul de greu de fructificat) de a face uitate aceste rezultate o vor avea la sfârşitul acestei săptămâni când echipele lui Lazăr şi Deaconescu vor întâlni în deplasare grupele de juniori republicani ale FC Argeş. Va fi şi ultima etapă a returului, dar nu şi cea din urmă partidă pentru „chimişti” care vor mai avea de jucat în acest an şi meciul restanţă cu Poiana Câmpina.
„Satelitul” s-a antrenat cu Arena înaintea ultimelor etape de „foc”
Antrenorul Lucian Catargiu a format în scurt timp la Mihăeşti o formaţie invincibilă în campionatul ultimului eşalon fotbalistic de la nivelul judeţului nostru. Asta cu ajutorul unor jucători ca Zgripcea, Căpătan, Şorega, Zaharioiu sau Tudorică, a căror experienţă în eşaloanele superioare a fost decisivă până acum în realizarea obiectivelor trasate înaintea fiecărui meci. Bineînţeles că la început au fost discrepanţe între valoarea jucătorilor de la Oltchim şi cei care făceau parte din vechea echipă, în general nume fără rezonanţă în fotbalul judeţean, însă pe parcurs a început să se echilibreze situaţia. De la meci la meci, pe lângă cei 5 jucători amintiţi, au început să mai iasă în evidenţă şi alţii, dintre cei care completează primul 11. Astfel s-a creat o echipă care a defilat până acum în seria a III-a de la „judeţ”. N-au avut nicio piedică. Ba mai mult, în unele meciuri practic s-au distrat cu adversarii. Aşa cum s-a întâmplat, de altfel, şi în etapa recent disputată când AS Mihăeşti a întâlnit în deplasare Arena din Pietrari. S-a întâlnit echipa cu cele mai multe goluri primite din campionat cu cea care domină şi la capitolul golaveraj (motiv pentru care s-a şi menţinut pe primul loc), astfel că soarta meciului era practic decisă dinainte de a se disputa. Pietrărenii nu s-au putut opune grupării lui Catargiu care a marcat de 8 ori în acest meci. Şorega şi-a adăugat în palmares încă două goluri, la fel şi Zgripcea. Celelalte 4 reuşite au aparţinut jucătorilor Oprea, Păvălugă, Rădulescu şi Cătălin Stănică. Acest meci a fost un fel de antrenament pentru AS Mihăeşti înaintea ultimelor două etape când vor întâlni celelalte echipe aflate în clasament în imediata apropiere, respectiv Oltul Dăeşti şi apoi Energia Malaia.
Simona SIMA