Politica

Comuna Popesti, focar de liberalism si fapte închinate celor multi

Comuna Popeşti, focar de liberalism şi fapte închinate celor mulţi

 

S-a inaugurat şi „Centrul de educare şi şcolarizare pentru copiii preşcolari proveniţi din familii sărace”, de la Popeşti. Investiţia, din fonduri europene, s-a ridicat la peste 3 miliarde de lei, iar lucrările au fost executate de firma de construcţii a omului de afaceri Dan Mazilu, care a decis să suporte din propriul buzunar costurile aferente amenajării grupurilor sociale. Potrivit primarului din Popeşti, Şerban Constantin, de respectivul centru vor beneficia nu mai puţin de 40 de copii proveniţi din familii cu dificultăţi, ceea ce în opinia sa „este un lucru foarte bun pentru comună”. Inaugurarea centrului de la Popeşti a reprezentat un bun prilej pentru liberalii vâlceni de a mai da ochii unii cu alţii, de a uita de intrigi şi duşmănii. La un whisky mic, în casa lui Şerban, şi-a făcut apariţia toată crema PNL Vâlcea. Cu acest prilej, Bogdan Pistol, liderul judeţean al TNL, a spus câteva vorbe de duh: „Şi acum, băieţi, haideţi la masă!”. Spre seară, liderii liberalii au încins o petrecere, la care nu au lipsit Emilian Frâncu, Petre Ungureanu, Cristi Buican, Valentin Haralambiade şi Constantin Monceanu. În toiul bairamului, s-a pus şi de o rapidă şedinţă, în cadrul căreia s-au luat decizii importante pentru partid şi organizaţie. De exemplu, liberalii au decis ca, la toate petrecerile de partid, cântăreţii să nu mai cânte decât de la fereastră, astfel încât urechile lui Emilian Frâncu să nu fie, Doamne păzeşte!, poluate fonic. Normal, cine îşi doreşte ca domnul preşedinte să nu mai audă glasul partidului?

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button