Liga IV

Topologul a iesit din „matca”

Trupa lui Vali Badea, gazdă fiind, a părăsit terenul de joc

Topologul a ieşit din „matcă”

Capul de afiş al evenimentelor din runda trecută a Diviziei D (Liga a IV-a) l-a ţinut meciul din comuna Nicolae Bălcescu. Acolo s-a deplasat liderul, pe terenul unei echipe „ciudate”: în şase etape avea trei înfrângeri pe teren propriu, dar şi trei victorii în deplasare!!! Se pare că „ritmul” se păstrează şi iată motivele… Meciul a avut multe momente încordate, însă acestora le-a pus capac faza din minutul 71. Atunci, la scorul de 2-1 pentru oaspeţi, Sportul Rm. Vâlcea, centralul Florin Păunescu a dictat penalty în favoarea gazdelor, dar a fost imediat agresat de un jucător al râmnicenilor, motiv pentru care cel vinovat a şi fost eliminat. Centralului i s-a reproşat că nu se consultă cu asistentul, astfel că imediat acesta s-a îndreptat spre tuşierul Bogdan Medrea care, spun cei din preajma sa, l-a atenţionat pe central că n-a fost nici vorbă de lovitură de la 11 metri. Bazându-se pe spusele asistentului, Păunescu a revenit asupra deciziei şi n-a mai acordat lovitura de la 11 metri, spre nemulţumirea gazdelor de data aceasta. Atunci cel agresiv, verbal în primul rând, a fost preşedintele şi sponsorul echipei gazdă. Acesta a luat şi decizia – istorică în fotbalul vâlcean – de a-şi retrage echipa de pe teren. Este, se pare, singurul caz în ultimii 15 ani când nu oaspeţii sunt cei nemulţumiţi şi se retrag de pe teren, ci gazdele! Referitor la gestul său, preşedintele Vali Badea ne-a spus: „Pe mulţi îi deranjează că sunt incoruptibil şi hoţia pleacă de la faptul că nu mă vând. În aceste condiţii văd că se apelează la tot felul de alte chestii. Dacă meciul nu se rejoacă de la început sau măcar din acel moment, atunci sunt decis să îmi retrag echipa din campionatul organizat de AJF Vâlcea şi să mă înscriu cu ea în «judeţ» la Argeş. Sper ca observatorul să fie corect şi să relateze adevărul pentru că am avut două penalty-uri clare neacordate, două goluri anulate şi la orice decizie în favoarea noastră jucătorii de la Sportul îi ameninţau pe arbitrii spunându-le «Bă, aveţi grijă că ne întâlnim în oraş!» La scorul de 1-1 mi-a fost anulat un gol perfect valabil după o fază în care jucătorul meu, Gheorghe, a driblat tot ce i-a ieşit în cale”.

Preşedintele Viorel Neacşu ne-a spus: „Nu pot deocamdată să comentez cele petrecute. Nu am toate elementele necesare şi, oricum, trebuie mai întâi să vedem ce decizii va lua Comisia de disciplină!”

– Florin MĂNOIU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button