Mihai Diculoiu i-a bagat în sedinta pe jucatorii sai
După eşecul din Cupă
Mihai Diculoiu i-a băgat în şedinţă pe jucătorii săi
Înfrângerea din Cupa României de săptămâna trecută a însemnat mai mult pentru oficialii FC Oltchim decât un simplu meci pierdut, o eliminare din această competiţie. A fost o partidă în care fiecare dintre cele două formaţii şi-a dorit să demonstreze ceva. Dar celor de la Oltchim nu le-a ieşit pasenţa. Preşedintele Diculoiu a fost prezent, ca de obicei, la meciul susţinut de echipa sa. La sfârşitul acestei întâlniri, firesc nemulţumit de evoluţia jucătorilor săi, dar mai ales de rezultat, le-a ţinut o scurtă şedinţă în care, în principal, le-a reproşat faptul că au fost lipsiţi de ambiţie. Nu s-au mai luat şi alte măsuri, însă jucătorii au pierdut prima de 5 milioane promisă. „Eu consider că cel puţin 4 dintre jucători au fost trădători la meciul cu CSM-ul. Printre aceştia Creangă şi Bărbuţ. Dacă la faza primului gol pe Marinescu nu-l pot acuza decât de inconştienţă, la al doilea gol, nu ştiu cum au văzut ceilalţi, dar Creangă i-a făcut culoar atacantului de la CSM. Asta e! Dacă ei aşa consideră… Aveau 11 milioane dacă mergeau mai departe în această competiţie. O primă de 5 milioane plus amenda de 6 milioane din prima etapă de care îi scuteam. Ne-am fi dorit să aducem o echipă de Liga I pe terenul nostru, dar dacă n-au vrut… Am avut o discuţie cu ei după acel meci şi le-am spus că dacă vor continua în acest mod, nu o să mai jucăm cu fotbalişti. Avem suficienţi juniori care abia aşteaptă să li se ofere o astfel de şansă. Ei au mai multă ambiţie”, a precizat Diculoiu care a făcut referire şi la meciul cu Inter Blaj: „Sunt jucători doar de o repriză, nu de 90 de minute. Asta au demonstrat în acest meci. O greşeală de arbitraj, o întâmplare şi gata, ţi-o bagă mingea în plasă. Te înţeapă în minutul 90 şi „La revedere!”.
Cu Ocna Mureş vor reveni şi suspendaţii
După eşecul din prima etapă consemnat pe teren propriu în faţa formaţiei Arieşul Turda conducerea FC Oltchim a luat măsuri cu câţiva dintre jucătorii care nu s-au ridicat la valoarea aşteptată. Printre aceştia s-au numărat Negrescu, Stoica şi Roşoagă care au fost sancţionaţi cu 4 etape de suspendare. Această măsură a fost luată doar pentru campionat, acolo unde s-au comis greşeli. În Cupa României cei amintiţi au avut drept de joc, însă nici de această dată nu l-au convins pe preşedintele Diculoiu. Ei urmează să reintre în vederile antrenorului începând cu etapa viitoare când vor întâlni în deplasare una dintre contracandidatele la titlu de anul trecut, Soda Ocna Mureş. Revenirea lor în iarbă nu-l satisface întru totul pe Mihai Diculoiu care consideră că „dacă vor continua în aceeaşi manieră, e mai bine fără ei. Eu chiar le-am spus că le dau carnetele pe loc dacă vor să plece. Îl excludem de aici pe Stoica. El mai are totuşi timp să convingă”.
Câţiva jucători fac „saltul” la „Onoare”
Odată cu debutul noului sezon fotbalistic a reapărut pe scena fotbalului judeţean gruparea AS Mihăeşti. O formaţie care nu prea a ieşit în evidenţă ca rezultate în trecut, însă o bună perioadă s-a menţinut în competiţie. Anul acesta s-a încercat altceva, o altă abordare a întrecerii organizate de AJF Vâlcea. Autorităţile locale din Mihăeşti şi clubul de fotbal Oltchim Rm. Vâlcea au ajuns la un acord care poate fi benefic pentru ambele părţi. Antrenorul Lucian Catargiu a acceptat să preia şi frâiele acestei formaţii pentru care vor juca (o parte deja au făcut-o în Cupa României – faza judeţeană), pe lângă localnici şi alţi jucători din apropiere, şi o parte dintre rezervele Oltchim-ului din Liga a III-a. S-a hotărât astfel pentru ca cei care nu sunt folosiţi deocamdată de antrenorul Gaiţă să nu-şi piardă ritmul, să aibă jocuri în „picioare”. Astfel, în etapa inaugurală a Ligii a V-a, în primul unsprezece pe care îl va alinia antrenorul Catargiu la start s-ar putea regăsi Zgripcea, Căpătan, Zaharioiu, Tudorică şi Şorega. În funcţie de prestaţia lor, cei 5 fotbalişti vor fi cooptaţi şi la „echipa-mamă”, în cel de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării.
Costel Gaiţă s-a hotărât:
„Nu mă gândesc să mai cedăm puncte la Vâlcea”
Dacă în Cupa României „chimiştii” nu au reuşit să îndeplinească obiectivul, aducerea unei echipe de Liga I pe terenul de la Oltchim, în campionat, până acum, parcursul este similar celui de anul trecut: o înfrângere în prima etapă şi apoi numai victorii. Era de aşteptat ca elevii lui Gaiţă şi Deaconescu să se impună şi în ultima etapă desfăşurată vineri, 1 septembrie, pe teren propriu. La finalul partidei cu Inter Blaj, antrenorul Costel Gaiţă ne-a explicat care-a fost cheia succesului în acest meci şi ce-şi doreşte de la jucătorii săi pentru meciurile viitoare: „Astăzi (n.r. – 1 septembrie) au fost mai motivaţi decât în meciul trecut, cu CSM-ul. Ne-am fi dorit să câştigăm la o diferenţă mai mare, mai ales pe teren propriu, însă până la urmă e bine că am reuşit să luăm toate cele trei puncte puse în joc. Nu m-am temut că am putea pierde, chiar dacă avantajul a fost minim. Inter Blaj este una dintre echipele bune ale seriei şi a demonstrat-o şi în acest meci. În sezonul trecut i-am bătut de două ori, iar o dată la o diferenţă mare de scor, 5-1, însă era altă situaţie atunci. Aveau oarecare probleme interne, noi eram la promovare, iar ei undeva pe la mijlocul clasamentului. Oricum, nici nu mă gândesc să mai dăm puncte «acasă», indiferent ce echipă va veni. Am dat destule în prima etapă. Acum important este să ne concentrăm pentru că suntem abia la început de campionat şi avem un program destul de încărcat şi dificil. I-am înţeles, e normal să fie debusolaţi, după o promovare să vi să joci din nou la «C», dar trebuie să mergem mai departe. Oamenii au pretenţii de la noi şi nu trebuie să dezamăgim. Să demonstrăm că nu au fost întâmplătoare rezultatele de anul trecut”.
Simona SIMA