Liga III

Urca spre primul loc

FC Oltchim Rm. Vâlcea – Inter Blaj 1-0 (1-0)

Urcă spre primul loc

 Vineri, 1 septembrie, FC Oltchim a întâlnit în campionatul Ligii a III-a a formaţia Inter Blaj. Cele două combatante veneau după înfrângerile de orgoliu înregistrate în Cupa României, astfel că fiecare dintre acestea îşi dorea obţinerea unui rezultat bun în campionat. Inter Blaj a avut totuşi o misiune dificilă pentru că întâlnea echipa campioană en-titre, cea care în sezonul trecut le-a administrat două înfrângeri (2-0, respectiv 5-1). Totuşi, nu s-au predat dinainte de a intra pe teren. Au luptat pentru şansa lor până la capăt, însă elevii lui Costel Gaiţă nu le-au lăsat „portiţe” să-şi realizeze obiectivul în acest meci.

„Gaiţele” au început în trombă

FC Oltchim a marcat repede, după doar 7 minute de la fluierul de început al partidei: pasă
 scurtă a juniorului Smedescu pentru Preda care, după ce-şi „culcă” adversarul, şutează plasat de la 20 de metri, învingându-l pe portarul Ceclan (1-0). Puţin mai târziu Inter Blaj a beneficiat de o lovitură liberă acordată de centralul partidei la aproximativ 25 de metri de poarta adversă. A fost prima ocazie mai importantă pe care au ratat-o oaspeţii. Execuţia lui Muscă l-a pus în dificultate pe goalkeeper-ul vâlcean care-a fost nevoit să respingă. N-a urmărit nimeni acolo balonul şi astfel şansa de a restabili egalitatea s-a irosit pentru ardeleni. Până la pauză vâlcenii au încercat să mai puncteze în principal prin şuturi de la distanţă sau de pe la marginea careului. Pană şi Glăvan l-au pus pe portarul advers în dificultate, dar fără nici un rezultat pe tabela de marcaj. „Interiştii” din Blaj au avut o perioadă mai bună pe la mijlocul reprizei când au reuşit să creeze succesiv două acţiuni importante. Una dintre acestea am consemnat-o după o ezitare în defensiva „chimiştilor”. După o combinaţie reuşită între Lazăr şi Ferent, cel din urmă şi-a asumat riscul de a şuta şi a făcut-o bine, însă balonul a ţintit colţul barei vâlcene. Tot Ferent a fost la un pas de a înscrie după o centrare trimisă în faţa porţii, dar portarul Vlădoi a reuşit cu vârful degetelor să devieze balonul spre un coechipier.

Oaspeţii n-au putut accepta înfrângerea

În partea a doua a partidei ritmul a mai scăzut, elevii lui Gaiţă au fost mai timoraţi în ofensivă, mulţumindu-se mai mult să conserve rezultatul. Pe măsura trecerii timpului jucătorii din Blaj au devenit tot mai iritaţi. În minutul 63 al meciului chiar au solicitat o lovitură de pedeapsă la intervenţia lui Glăvan care, în opinia lor, în intenţia de a respinge balonul din careul propriu, s-a folosit de mână. Imediat formaţia pregătită de Gaiţă şi Deaconescu le-ar fi putut „închide gura” definitiv. Olaru a trimis o pasă în adâncime pentru Preda care-a şutat în portar, balonul a ajuns la Smedescu, dar tânărul atacant „chimist”, cu poarta goală în faţă, a avut o execuţie dezamăgitoare. Neputincioşi în atac, oaspeţii au găsit de cuviinţă să se răzbune pe un copil de mingi aflat pe marginea terenului. În minutul 80 Tătar l-a lovit pe acesta pentru că nu se grăbea să-i trimită balonul, fiind astfel eliminat de pe terenul de joc. Până la final nu au mai avut loc alte evenimente. Gazdele s-au mulţumit cu rezultatul obţinut încă din debutul meciului, iar Inter Blaj nu a mai avut forţa să creeze acţiuni importante la poarta vâlceană.
Au arbitrat: Ionuţ Ilie – la centru, ajutat la cele două linii de Marius Firulescu şi Octavian Dinu (toţi din Craiova). Observator FRF: Dumitru Anescu (Braşov).
Oltchim Rm. Vâlcea i-a avut în teren pe următorii: Vlădoi – Glăvan, Creangă, Bărbuţ, Smedescu, Marinescu, Nuţu, Olaru, Pană, Preda, Vali Popa. Au mai evoluat: Nicorici, Tănasie, Tudorică şi Căpătan.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button