Ancheta

Averea fostului senator PSD de Vâlcea, Serban Bradisteanu, a fost sechestrata

Averea fostului senator PSD de Vâlcea, Şerban Brădişteanu, a fost sechestrată

 

Că infractorii se descurcă cu înmuiatul şi încălcatul legii în România, asta nu mai miră pe nimeni. Dar acum, ceva este pe cale să se schimbe. De exemplu, mai nou, şi medicul Şerban Brădişteanu, şeful Secţiei de chirurgie cardiovasculară din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca, este urmărit penal de procurorii DNA, într-un dosar care vizează o licitaţie din 2001, organizată de Ministerul Justiţiei. Procurorii care se ocupă de acest caz au cerut în zilele trecute prelungirea interdicţiei de a părăsi ţara. Ba, mai mult, anchetatorii au instituit sechestru pe toate proprietăţile doctorului Brădişteanu şi i-au blocat conturile deschise la mai multe bănci din Elvetia şi Austria în dosarul în care este acuzat că ar fi primit o mită de peste patru milioane de euro. În perioada în care a fost senator PSD, medicul şi-a trecut în declaraţia de avere valoroasele proprietăţi şi o colecţie impresionanta de maşini şi motociclete de lux. Anchetatorii susţin că exista acte contabile ale companiei CC Med AG, suspectată că l-ar fi mituit pe doctorul Brădişteanu, din care reiese societatea că i-ar fi plătit acestuia, în anul 2001, sume de bani cuprinse între 30.000 şi 80.000 de dolari. În perioada 2000-2004, Şerban Brădişteanu ocupa funcţia de director al Spitalului Floreasca, era membru în nenumărate consilii de administraţie şi, în plus, a fost impus de conducerea centrală a PSD pe lista eligibilă a Organizaţiei Judeţene Vâlcea a PSD pentru Senat. Ca de altfel toate celelalte personaje impuse de la centru pe listele electorale de la Vâlcea, Brădişteanu nu a făcut nimic pentru acest judeţ, singurele sale merite recunoscute fiind doar cele privind performanţele medicale, realizate, desigur, la Bucureşti. În prezent, pe gâtul social-democraţilor vâlceni au fost băgaţi cu forţa de către conducerea centrală a PSD Rovana Plumb şi Mihail Popescu, da, aveţi dreptate, cei pe care îi înjuraţi de voi, dimineaţa, la prânz şi seara, pentru că le plătiţi inutil salariu de parlamentari.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button