Administratie

Mircia Gutau, cercetat în stare de libertate

Mircia Gutău, cercetat în stare de libertate

În cursul zilei de vineri, 7 iulie a.c., pe numele lui Nicolae Dicu, viceprimarul Râmnicului, a fost emis mandat de arestare preventivă. În schimb, primarul Mircia Gutău va fi cercetat în stare de libertate. Primarul este acuzat de luare de mită, iar adjunctul său de complicitate la săvârşirea acestei infracţiuni. Procurorii DNA susţin că primarul ar fi pretins de la un om de afaceri vâlcean 50 de mii de euro, din care urma să primească 20 de mii, pentru eliberarea unui certificat de urbanism. Omul de afaceri căruia i-ar fi cerut bani Mircia Gutău l-a denunţat pe acesta la DNA, iar procurorii au organizat un flagrant. Din primele cercetări, reiese că viceprimarul Dicu ar fi fost intermediarul tranzacţiei, el punând la cale întâlnirea cu omul de afaceri cu scopul de a ridica banii pentru primar. Înainte de a intra în sala de judecată, astăzi, atât viceprimarul, cât şi primarul au susţinut că sunt victimele unei înscenări. N-ar fi deloc exclus, având în vedere prietenia respectivului om de afaceri cu câţiva baroni locali deja celebri datorită afacerilor gri derulate cu instituţii ale statului. Judecătorii au admis propunerea procurorilor de a-l aresta pe viceprimar şi au decis ca Mircia Gutău să fie cercetat în stare de libertate. Preşedintele PD, Emil Boc, a declarat că cei doi democraţi vor fi excluşi din partid în condiţiile în care vor fi găsiţi vinovaţi: „Am aflat de eveniment de la televizor, ca mai toată lumea, iar dacă instanţa de judecată va confirma acuzaţiile aduse de procurorii DNA, voi propune direct partidului excluderea lor, ţinând cont de gravitatea faptelor comise. PD nu a fost, nu este şi nu va fi o umbrelă pentru persoanele certate cu legea penală”. Surse bine informate de pe lângă Primăria Râmnicului susţin că zilele acestea între omul de afaceri cu pricina şi Mircia Gutău ar fi avut loc o altercaţie după ce ultimului dintre ei i s-a propus să accepte un plic conţinând o sumă considerabilă în schimbul eliberării unui certificat de urbanism. Pe de altă parte, imediat după aflarea veştii potrivit căreia viceprimarul Dicu a fost reţinut de DNA, Mircia Gutău a avut o reacţie neaşteptată. El ne-a declarat că „cine greşeşte trebuie să plătească”, fără a lua în calcul, aparent, posibilitatea ca Nicolae Dicu, colegul său de partid şi de serviciu, să fie nevinovat. Pesediştii vâlceni s-au delimitat de acţiunea declanşată împotriva primarului Gutău, mulţi dintre ei indicând cu degetul către PNL. Unii lideri social-democraţi sunt de părere că ceea ce s-a întâmplat în ultimele 24 de ore la Râmnicu Vâlcea ar putea avea o foarte mare legătură cu recentele atacuri în presă împotriva unor liberali precum Ion Nicolae, acuzat, de asemenea, de luare de mită, însă fără dovezi. Pe de altă parte, există şi informaţii potrivit cărora din filiera de „corupţi” ar face parte în jur de 20 de lideri de la PD, PNL şi PC, aflaţi şi ei în vizorul DNA. Prezent la Râmnicu Vâlcea pentru a susţine candidatura lui Sorin Ghiţă pentru funcţia de primar al Vlădeştiului, Nicolae Văcăroiu, preşedintele Senatului, a comentat evenimentele care au cutremurat scena politică… chiar românească am putea spune… precizând destul de sec: „Justiţia văd că funcţionează, iar acesta e un lucru bun!”. Deputatul Aurel Vlădoiu, care a fost apostrofat săptămâna aceasta de primarul Gutău ca urmare a altor divergenţe ce ţin tot de atacurile în presă, i-a sugerat public soţiei viceprimarului Dicu să demisioneze cât mai urgent din funcţia de conducere pe care o ocupă în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea. Nu în ultimul rând, în cursul acestei după-amiezi, s-a constat că, la Vlădeşti, Sorin Ghiţă a câştigat teren semnificativ în faţa contracandidatului cu care se luptă în turul doi, PD-istul Dan Ruxanda, rămas se pare total descoperit. Nicolae Pătru, preşedintele PRM Vâlcea, de altfel cel care în urmă cu mai puţin de o lună anunţa că „Gutău este un om care a luat mită” şi promitea că va şi demonstra acest lucru, nu revendică înfrângerea celui care a fost Marele Mircia Gutău. Acesta a mărturisit că o mică contribuţie la declanşarea „operaţiunii” a avut-o şi el, însă, „succesul” le revine celor de la DNA, care i-au ascultat cu multă atenţie telefoanele şi l-au urmărit pas cu pas pe Mircia Gutău în ultima perioadă. „Transmit sincerele mele condoleanţe marii familii mafiote PD. Însă, îi sfătuiesc pe pedişti să nu se amăgească. Acesta este doar începutul – urmează şi alţi colegi de-ai lor să dea cu subsemnaţii pe la DNA”, a conchis Pătru.    

Va urma

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button