Liga IV

Lidera Diviziei D a obtinut un succes important în deplasare

Luceafărul Pesceana – Cozia Călimăneşti 1-2 (0-1)

Lidera Diviziei D a obţinut un succes important în deplasare

Cu doar câteva etape înainte de finalul sezonului şi după semieşecul de pe teren propriu cu Flacăra Horezu, lidera la zi a Diviziei D s-a deplasat la Pesceana pentru un meci care era considerat de departe derby-ul rundei desfăşurate sâmbătă, 6 mai. Echipa antrenată de Lucian Catargiu izbutise în finalul turului să-i învingă şi pe fotbaliştii lui Costel Chelcea, astfel că putea fi acum şi o piedică în calea Coziei.

Oaspeţii au dominat prima repriză

Partida a început într-un ritm alert, ambele formaţii încercând să-şi impună jocul. Mai bine aşezaţi în teren, oaspeţii au avut iniţiativa în primul sfert de oră, dar dominarea lor a fost sterilă. De la Luceafărul Pesceana jucătorul care-a ieşit la rampă s-a numit Mogoşan, atacantul gazdelor fiind aproape de gol în minutul 17, când s-a descotorosit eficient de adversari în careul de 16 metri, dar a şutat apoi defectuos pe lângă poartă. Oaspeţii au replicat prin şuturi de la distanţă şi prin combinaţii rapide purtate de Preda, Dina şi Văduva, toţi trei fiind jucători extrem de tehnici. În plus, jocul aerisit şi apariţiile în ofensivă ale fundaşilor de la Cozia le-au pus numeroase probleme gazdelor. În acest sens, Pătularu a avut un rol bine definit, urcările sale în atac creând acea superioritate de care călimăneştenii aveau nevoie pentru a disloca defensiva pusă la punct de antrenorul Catargiu. În minutul 33, Mogoşan a reuşit să pătrundă în forţă spre buturile oaspeţilor, i-a pasat lui Voica, dar acesta a şutat peste poartă din marginea careului de 16 metri. Elevii lui Mircea Savu au izbutit să deschidă scorul cu zece minute înainte de finalul primei reprize: T. Popescu a şutat puternic dintr-o lovitură liberă de la peste 35 metri, iar mingea a intrat în plasă pe la rădăcina barei laterale, cu tot plonjonul disperat al lui Beldiman (0-1). Putea fi chiar 2-0 în minutul 40, o centrare a lui T. Popescu fiind preluată splendid de Pătularu, însă şutul acestuia a fost respins miraculos de portarul gazdelor. 

Joc tensionat în partea secundă

Deşi au evoluat cândva la echipe din eşaloanele superioare, atacanţii trimişi de Lucian Catargiu în teren, Mogoşan şi Voica, au fost destul de izolaţi în avanposturi, singurul căruia i-a mai ieşit câte ceva fiind fostul jucător al CSM-ului. Antrenorul Lucian Catargiu a observat acest lucru, iar Voica a fost înlocuit după pauză cu Nedeluţ. Avântându-se tot mai mult în atac, gazdele au lăsat spaţii largi în apărare, pe unde Văduva şi Preda au mărşăluit în voie, creând mereu panică pentru portarul Beldiman. În minutul 52, s-a petrecut cea mai controversată fază a meciului, Pătularu reuşind să înscrie dintr-o posibilă poziţie de ofsaid, după o centrare înaltă a lui T. Popescu (0-2). Nemulţumiţi că tânărul arbitru asistent Valentin Ciobanu nu a ridicat steagul „la comandă”, spectatorii au început un lung şir de înjurături la adresa acestuia, îngreunând vizibil munca acestuia până la finalul partidei. Luceafărul Pesceana avea să reducă din handicap în minutul 59, Turcu înscriind dintr-o lovitură liberă asemănătoare cu cea din care Cozia a deschis scorul (1-2). Pe final, gazdele aveau să mai înscrie un gol, cel al egalării, dar centralul partidei, Adrian Comănescu, l-a anulat pentru un fault clar în atac.

Au evoluat echipele:

Luceafărul Pesceana: Beldiman – Zamfira, Turcu, Răducea (Zamura), Fulgescu, Smarandache, Şt. Dobre, Ştefănescu (Scurtu), Mogoşan, Andrei Tonofrei, Voica (Nedeluţ). Antrenor: Lucian Catargiu.
Cozia Călimăneşti: Cruceru – Mocioacă, Perţa, Harapu, T. Popescu, Dina, Ilie, Pătularu, Preda, Văduva (Lăcraru), Dr. Popescu (Voinea). Antrenor: Mircea Savu.
Au arbitrat: Adrian Comănescu, la centru, acesta fiind ajutat la cele două linii de asistenţii Silviu Donţu şi Valentin Ciobanu. Observator AJF: Grigore Tomoiagă.

Mircea Savu: „Campionatul încă se joacă!”

După despărţirea de la CSM, produsă acum un an şi jumătate, antrenorii Catargiu şi Savu, pe atunci tehnicienii echipei ce evolua în Divizia C, s-au reîntâlnit din nou, dar de data aceasta în postura de rivali, la Pesceana, pentru un meci de Divizia D. „Noi ne-am înfruntat de multe ori în cariera noastră. Altfel, suntem prieteni, am şi jucat fotbal împreună, dar iată că viaţa ne pune în diferite ipostaze”, a spus Mircea Savu, iar apoi a adăugat: „Campionatul se joacă până la final. Nu trebuie să ne considerăm câştigători, trebuie să mai avem puţină răbdare. Nu poţi fi învingător decât atunci când se termină totul. Cu Flacăra ne-am cam făcut singuri zile negre!” Succesul obţinut la Pesceana îi menţine pe jucătorii Cozia în postura de principală favorită la câştigarea primului loc la finele sezonului. O victorie totuşi meritată, la capătul unei partide în care s-au văzut în dese rânduri antrenamentele pe care cei de la Cozia le fac în fiecare săptămână. „Astăzi am cam fost pus în dificultate de numărul de jucători din echipa mea care-au venit la meci, aşa că am avut de unde alege pe cine să introduc în teren!”, glumea la finele partidei antrenorul Lucian Catargiu.

Un spectator a vrut să bată un jucător

Preşedintele AJF Vâlcea, Mihai Persu, împreună cu secretarul general Iustin Croitoru, au fost prezenţi în prima repriză la derbiul de la Pesceana. După 45 de minute în care nu s-a întâmplat nimic deosebit, cei doi oficiali ai forului fotbalistic judeţean au părăsit localitatea, spre nemulţumirea publicului spectator care în partea secundă i-a înjurat copios pe arbitri. Dacă ar fi rămas ar fi fost martorii unui mic scandal la sfârşitul meciului. Atunci, un spectator turbulent a încerca să-l lovească pe un jucător al gazdelor, pe care l-a acuzat că a fost la originea celor două goluri primite de echipa lor.

Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button