Si „minerii” au cazut prada în „ograda” lui Sararu
AS Şirineasa – Minerul Berbeşti 3-1 (2-1)
Şi „minerii” au căzut pradă în „ograda” lui Săraru
Toate echipele par sortite eşecului la Şirineasa. Chiar dacă nu este o grupare considerată excepţională, cu câţiva jucători ce nu mai sunt demult la prima tinereţe, iată că formaţia închegată de primarul Săraru continuă pe această linie ascendentă. Ceea ce părea la început o glumă, uite că acum s-a prins: AS Şirineasa a intrat în lupta pentru titlu sau, dacă tot se consideră câştigat deja primul loc, măcar pentru ocuparea poziţiei secunde în Divizia D. Nimeni nu a luat în seamă că aceşti jucători ar putea vreodată să decidă campionatul. Un prim semnal de alarmă l-au tras în tur când au învins Cozia Călimăneşti. Acum au avut un retur de vis: Flacăra Horezu, Luncavăţul Popeşti – echipele pe care-şi doreau cu tot dinadinsul să le învingă, şi acum Minerul Berbeşti, formaţie, de asemenea, ce a crescut de la meci, la meci, toate au cedat pe „câmpul de luptă” de la Şirineasa. Singura înfrângere consemnată în această a doua parte a campionatului pe teren, la Drăgăşani, a fost rezolvată de comisia campionatului în favoarea elevilor lui Ciofîcă, după o neatenţie a gazdelor din acel meci. Cu orgoliul rănit în urma înfrângerii suferită în Cupa României, în meciul cu Luncavăţul Popeşti de pe stadionul „Municipal” din Zăvoiul vâlcean, se aştepta, după efortul depus, după un meci cu o asemenea încărcătură, ca jucătorii din Şirineasa, în această etapă din „D” în care au primit vizita echipei din Berbeşti, să fie debusolaţi, mai obosiţi. De altfel, după primele secunde se părea că tinerii pregătiţi de Vasile Ilinca vor „defila” în această partidă.
Ritm bun cu răsturnare de situaţie
Doar cinci minute trecuseră de la primul fluier al meciului şi tabela imaginară de scor suferise deja schimbări. Oaspeţii au beneficiat de un corner. Primarul Săraru tocmai îşi atenţiona jucătorii că dintr-o asemenea fază au primit gol în minutele de prelungire ale partidei din Cupă. Nici nu a terminat bine fraza că Gîrlă a executat bine cornerul până la Vlădoiu care s-a înălţat şi cu umărul l-a învins pe Mărăcine: 0-1. Ne întrebam dacă atât de uşoară o să fie misiunea lui Grigore şi compania la Şirineasa. Însă, la doar câteva minute de la deschiderea scorului, lucrurile încep oarecum să degenereze. Centralul Hoarcă se complică şi acordă o lovitură liberă indirectă gazdelor în apropierea porţii lui Marinescu. Lovitura este executată şi după câteva respingeri prin careu, mingea ajunge în faţa porţii de unde tânărul Iordache, pentru prima dată titularizat de antrenorul Ciofîcă, o împinge cu capul în plasă, restabilind egalitatea: 1-1. Încep şi protestele oaspeţilor după această fază. „Dacă nu fluieri corect scot echipa de pe teren”, ameninţa antrenorul Vasile Ilinca. Totuşi meciul a continuat. S-a jucat rapid, cu faze de gol atât la o poartă cât şi la cealaltă. A venit şi rândul primarului Săraru să fie nemulţumit de o decizie a arbitrului, după o fază la care a solicitat penalti, dar s-a liniştit repede. Apoi Niţulescu de la gazde şi Nica de la Berbeşti au fost la un pas de a marca şi ei, fiecare pentru echipa lor, dar mingea a trecut puţin peste transversală. O bară a elevilor lui Ciofîcă şi câteva acţiuni importante ale „minerilor” au precedat golul 3 al meciului. Era minutul 36 al întâlnirii când Bădălan, după o trecere frumoasă printre adversari, a combinat cu Borcan, acesta din urmă l-a reservit pe primul care şi-a adus echipa în avantaj: 2-1. Finalul de repriză le-a aparţinut elevilor lui Ilinca. Jucătorii Vlădoiu, Manta şi Margine au tot căutat golul egalizator, dar fără succes.
Dominare teritorială a oaspeţilor în partea secundă
Imediat de la reluare, au început din nou problemele pentru centralul Hoarcă. La un fault considerat de gazde că ar fi fost acordat mult prea uşor în favoarea adversarilor, antrenorul Ciofîcă, pentru proteste vehemente, este trimis după gard. Era debutul reprizei secunde şi lucrurile nu stăteau tocmai rău pentru Minerul Berbeşti. Oaspeţii se aşteptau ca jucătorii din Şirineasa să cadă fizic în ultima parte a întâlnirii şi astfel ei să poată profita, mai ales că adversarii aveau un avantaj minim. Însă, norocul le-a surâs tot gazdelor care-au reuşit să înscrie din nou, pentru 3-1, în minutul 51, prin acelaşi Iordache, o alegere inspirată a antrenorului Ciofîcă pentru acest meci. „Minerii” nu au cedat, au continuat să spere până la final. Au dominat, s-au aflat mai tot timpul în jumătatea adversă de teren, însă gazdele s-au apărat bine şi au încercat să speculeze mai mult pe contraatac. Vlădoiu şi Nica au fost cei mai periculoşi jucători ai oaspeţilor, însă nu atât de periculoşi încât să-l învingă pe portarul Mărăcine. Protestele la deciziile arbitrului au continuat: un penalti văzut de gazde, altul de oaspeţi. Apoi, de la un aut, încep din nou problemele pentru arbitri. În minutul 65, Hoarcă putea termina jocul. A hotărât că şi Ilinca trebuie să-l urmeze pe Ciofîcă, însă antrenorul celor din Berbeşti a refuzat să se supună deciziei. S-au arătat 3 minute, iar după 2, Vasile Ilinca, nervos şi acuzând în continuare arbitrajul, s-a conformat, spunând: „Să vină Persu să joace! La ceea ce se întâmplă în Divizia D ar trebui ca AS Şirineasa să-şi facă un campionat separat!”. Jocul a început să devină haotic, să apară greşelile, nu a mai fost aceeaşi precizie ca în prima parte. Nica a continuat să pună presiune, să rateze din situaţie de unu la unu cu portarul sau chiar din faţa porţii, iar ultima fază a meciului l-a avut în prim plan pe Meilă care ar fi putut reduce din diferenţă, însă a ratat şi el. Acum, cu acest rezultat, s-a relansat lupta în campionat, însă doar pentru locul 2.
Au arbitrat: Cristi Hoarcă – la centru, ajutat la cele două linii de asistenţii Florin Păunescu şi Mihai Ghinea. Observator: Nicolae Niţă.
Au evoluat formaţiile:
AS Şirineasa: Mărăcine – Niţulescu, Borcan, Codin, Drăgan, Marga, Rachina, Bădălan, Ungureanu, Băcanu, Iordache. Au mai jucat: Istratie, Sporea şi Stoian.
Minerul Berbeşti: Marinescu – Bîrdăcel, Grigore, Buliman, Mihalcea, Gîrlă, Roşia, Margine, Vlădoiu, Manta, Nica. Au mai evoluat: Vlada, Meilă, Negoi şi Purcărea.