Liga III

Jucatori doar de o repriza

Sparta Mediaş – Lotru Brezoi 5-1 (1-1)

Jucători doar de o repriză

  Brezoienii demonstrează că sunt jucători doar de o repriză. După ce săptămâna trecută, în partida cu Soda Ocna Mureş au reuşit o repriză secundă de excepţie în urma căreia, în ciuda înfrângerii, au primit laude din partea celor prezenţi la meci, acum a venit rândul să lăudăm evoluţia elevilor lui Marius Tomescu din prima parte a jocului cu Sparta Mediaş, ocupanta locului secund în Seria a VI-a, disputat în intermediara de marţi, 11 aprilie, la Mediaş. Deşi porneau din postura de out-sideri în această partidă, brezoienii s-au comportat neaşteptat de bine. În primele 45 de minute şi-au dominat copios adversarul şi o victorie ne era la îndemână în acest meci. Doar o gafă a portarului vâlcean a făcut ca Lotru Brezoi să intre la pauză la egalitatea cu formaţia gazdă. În actul secund a fost o altă echipă oaspete, fără vlagă, cu mentalitate de învinsă. 
 
Dominare clară a adversarului în prima repriză
Prima fază importantă a partidei s-a consumat prin minutul 5 când Olinic a reuşit să treacă printre fundaşii adverşi cu mingea la picior şi a centrat undeva în apropierea barei porţii adverse încercând să găsească un coechipier care să împingă balonul în plasă, însă un fundaş al echipei gazdă a respins. Tot Olinic a stat şi la baza următoarei acţiuni a vâlcenilor însă de această dată a avut un serviciu perfect pentru Anghel care a preluat pe lângă adversar şi apoi a şutat pe lângă portar, marcând deschiderea scorului: 0-1. Era incredibil ce se întâmplă! Cu nici o victorie în acest campionat, Lotru Brezoi conducea în minutul 17 al meciului, în deplasare, ocupanta locului 2 în Seria a VI-a a Diviziei C, o formaţie ce tinde să ajungă în Divizia B. Spre surprinderea noastră gazdele nu au avut o replică bună nici după primirea golului. Tot vâlcenii ar fi putut marca câteva minute mai târziu când Anghel, care alături de Olinic au fost printre cei mai activi jucători, a recuperat balonul din piciorul adversarului în propriul teren şi a plecat cu mingea la picior, pasându-i apoi pe culoar lui Bălan, însă acesta nu a mai ajuns pentru a valorifica. Gazdele au avut prima reacţie prin Olteanu care-a prins un şut bun la 20-25 de metri de poartă, dar Ivănescu a avut o primă intervenţie grea reuşită, pentru ca apoi să gafeze inimaginabil la o fază ce nu anunţa mare lucru. O centrare din flancul stâng, mai mult pasă la portar, ia contactul cu braţele lui Ivănescu, însă acesta nu reuşeşte să reţină, Tuţă profită şi înscrie pentru 1-1. Era minutul 37 şi lucrurile stăteau totuşi bine. Dar era vizibil că se rupsese ceva în jocul oaspeţilor. Poate se temeau că se pot întoarce la Brezoi cu un rezultat bun împotriva unei echipe de top din acest eşalon! Pe finalul primelor 45 de minute Ivănescu s-a revanşat scoţând balonul din capul unui adversar. Astfel, cele două combatante au intrat la vestiare la egalitate, după un joc aproape ca la carte făcut de vâlceni, în care a funcţionat aproape tot.  
 
Relaxare în partea secundă
Ce-a urmat în partea secundă era greu de prevăzut la pauză. Tracul primului meci pentru goalkeeper-ul Ivănescu s-a făcut simţit din plin şi după gafa din prima repriză au urmat alte goluri care-i pot fi imputate. Gazdele l-au simţit nesigur şi de câte ori au avut ocazia au şutat la poartă. Nici jucătorii vâlceni nu i-au oprit să facă acest lucru, deci pot fi şi ei învinovăţiţi pentru eşecul din partea a doua a întâlnirii. Au redus „motoarele”, s-a simţit o oboseală, o delăsare a majorităţii jucătorilor. Medieşenii au punctat repede, practic imediat de la reluare. Din flancul drept, dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri, Ov. Muneanu a executat în vinclu, fără nici o reacţie în tabăra noastră: 2-1. Portarul şi fundaşii brezoieni au rămas „mască”. Trei ocazii, două goluri. Ce simplu e fotbalul. Dar s-au obişnuit cei de la Brezoi să piardă în acest fel. Apoi Racolţa, abia intrat în teren, are şansa de crea o fază bună în ofensivă, dar se complică şi pierde balonul. A. Munteanu recuperează, îl vede pe Lazăr plecat pe sprint, îi pasează, portarul nostru iese din poarta pentru a interveni, dar nu schiţează nici un gest şi gazdele înscriu din nou: 3-1. În minutul 63 avea să fie 4-1. Bunea a aşteptat la marginea careului, a primit balonul şi din voleu a trimis în poarta nefericitului Ivănescu. Reacţiile suporterilor echipei gazdă spun totul: „Dacă aveau portar era încă 1-0. Cine vede acest rezultat o să creadă că au măturat cu ei pe jos”. Portarul vâlcean a încercat să contrazică părerea majorităţii şi intervenit bine la câteva faze grele. Însă, nu-ţi poţi acoperi vina dacă greşeşti la nişte mingi uşoare şi scoţi altele grele. Pe finalul meciului, gazdele au ţinut să încheie conturile cu încă un gol. S-a terminat 1-5, deşi L. Pufu ar fi putut să marcheze în ultimul minut de joc.

Au evoluat echipele:

Sparta Mediaş: Simeni – Tofănescu, Noian, Hotică, Lazăr, Olteanu, Szas, O Munteanu, Bunea, A. Munteanu, Tuţă. Au mai jucat: Stanciu şi Tota.
Lotru Brezoi: Ivănescu – Maniu, C. Costache, M. Pufu, Lala, Olinic, Idu, Mătăsaru, M. Costache, Bălan, Anghel. Au mai evoluat: Racolţa, L. Pufu şi Tănase.
 
 
Deşi arbitrul nu a eliminat nici un jucător
Am jucat în inferioritate numerică
 
Asta a fost părerea majorităţii celor care-au asistat la meciul de la Mediaş dintre Sparta, din localitate şi vâlcenii de la Lotru Brezoi. „Dacă ar fi avut un portar bun şi ar fi jucat cu adevărat în efectiv complet, alta ar fi fost soarta partidei. Ei au jucat practic în 10” au opinat spectatorii prezenţi în tribuna stadionului Sparta din Mediaş. „Au fost 15 jucători, un singur portar. Celălalt portar, Rotariu, s-a supărat pe el şi nu a mai venit. Nu l-a certat nimeni. Din păcate asta e mentalitatea lor. Dacă se accidenta portarul trebuia să intru eu sau şoferul în teren”, a fost de părere şi antrenorul Marius Tomescu, nemulţumit de lipsa de efectiv şi lipsa de profesionalism a unora din jucătorii care fac parte din lotul pe care-l are la dispoziţie Lotru Brezoi. 
 
 
Superstiţiile s-au adeverit
Şoferul a dat de 5 ori cu spatele
 

În drumul spre Mediaş, jucătorii de la Lotru Brezoi care-au făcut deplasarea în Ardeal l-au atenţionat de mai multe ori pe şoferul microbuzului să evite să dea cu spatele pentru cât timp se află ei în maşină. Superstiţioşi din fire, vâlcenii i-au explicat că în cazul în care acesta nu va respecta indicaţiile lor, un eventual eşec, ar putea fi pus şi pe umerii acestuia. Vasile a evitat cât a putut să nu iasă din cuvântul fotbaliştilor divizionari C, însă aproape de destinaţie, inevitabilul s-a produs. Noi am numărat că de 4 ori s-a dat cu spatele de la intrarea în oraş şi până la stadion, inclusiv în curtea acestuia, însă se pare că marşarierul a cuplat de 5 ori. Astfel, Lotru Brezoi a încasat 5 „boabe”.

 
Deşi vâlcenii au pierdut, atacantul

Anghel a fost premiat

 Se pare că toate golurile din partida Sparta Mediaş – Lotru Brezoi i s-au datorat şoferului care şi-a pus serviciile la dispoziţia elevilor lui Marius Tomescu. După cele 5 reuşite ale căror vinovaţi sunt portarul şi ceilalţi jucători, dar şi şoferul pentru că a dat cu spatele, tot celui care a condus microbuzul spre Mediaş i se „datorează” şi singurul gol vâlcean. Anghel, autorul acestei reuşite, a fost motivat de şoferul Vasile financiar. Încă de la plecarea spre Ardeal cei doi au făcut un pariu din care, dacă marca, atacantul Anghel urma să primească 500 de mii lei vechi. Această sumă era valabilă ori de câte ori ar fi băgat-o în „aţe”. Motivat de această recompensă, Anghel s-a zbătut mult şi a reuşit să marcheze. Însă, de la bucuria că a făcut un joc bun şi a putut să perforeze poarta gazdelor câştigând astfel pariul, a trecut la supărare, pricinuită nu doar de faptul că Sparta Mediaş trecuse în avantaj, ci şi pentru că antrenorul Tomescu a decis prin minutul 55 să-l schimbe cu Laurenţiu Pufu, motivând că acesta, după efortul depus, nu mai putea să facă faţa jocului în acelaşi ritm. În urma acestei decizii vârful brezoian s-a supărat pe conducerea „lanternei” seriei a VI-a din eşalonul trei fotbalistic şi a anunţat că nu mai vine la pregătire. O să vedem vineri când Lotru va juca pe teren propriu cu Gilortul Tg. Cărbuneşti cât de serios a vorbit. Să mai descreţim frunţile, facem haz de necaz şi spunem că poate şoferul a făcut „blat” cu antrenorul pentru că Anghel „risca” să mai înscrie şi ar fi făcut gaură în buzunarul „sponsorului”. În ciuda lamentărilor jucătorilor în ceea ce priveşte aspectul financiar care spun că „ le roade şoarecele în burtă”, o parte a noilor sponsori ai echipei au afirmat că şi ei ar fi dat câte un milion de fiecare jucător dacă ar fi obţinut victoria la Mediaş.  
 
 Marius Tomescu:„Era bine ca meciul să se termine în minutul 45”
* vineri, 14 aprilie, joacă „acasă” cu Tg. Cărbuneşti
 
Supărat că jucătorii săi au avut şansa să scoată un rezultat bun pe terenul celor de Sparta Mediaş, însă nu au ştiut să gestioneze remiza cu care au intrat la pauză, antrenorul Tomescu a mai spus: „Din echipa asta dacă la anul vor rămâne 5-6 jucători e bine. Numai să găsim noi loc la Divizia C. O vom lua de la zero cu tot: pregătire, cantonamente, oameni de calitate care-şi doresc într-adevăr să facă performanţă, să joace la Divizia C. Vom aduce câţiva tineri talentaţi de la cluburile de copii şi juniori din Râmnic şi vom lua ce e mai bun şi accesibil de la alte echipe de prin judeţ. Dacă nu se va putea, ne ducem la «D» tot cu lotul actual. Îmi pare rău că am pierdut în acest fel. Aş fi vrut ca jocul să se fi terminat în minutul 45. Totul a plecat de la golul din prima repriză. Nu spunea nimic faza aceea. Nu a fost de vină doar portarul. Ştiau şi jucătorii că nu are meciuri în picioare şi ar putea greşi, deci trebuia să fie mai atenţi. Cum a putut să urmărească faza jucătorul lor, trebuiau să o facă şi fundaşii noştri”. „Obiectivul, dacă putem să-i spunem aşa, nu mai poate fi altul decât acela de a evita să terminăm campionatul pe ultimul loc”, a continuat tehnicianul vâlcean.
Un prim pas pentru a reuşi acest lucru îl pot face vineri, 14 aprilie, când Lotru Brezoi va primi pe teren propriu vizita unei grupări accesibile, la prima vedere, Gilortul Tg. Cărbuneşti. Vâlcenii au încredere că vor reuşi, în sfârşit, să obţină un rezultat bun dintr-un motiv simplu: această formaţie a reuşit „performanţa” în precedenta etapă să piardă cu 6-0 în faţa penultimei clasate, FC Sibiu II. Partida va fi arbitrată de o brigadă avându-l la centru pe Florentin Preda (Mediaş) care va fi ajutat la cele două linii de asistenţii Claudiu Nan (Sibiu) şi Mihai Blindu (Sibiu).
 
Disensiuni între preşedinte şi sponsori
 

La meciul de la Mediaş au făcut deplasarea alături de fotbalişti şi conducerea clubului şi o parte a sponsorilor atraşi la echipă de patronul firmei Tadec, Traian Grănişteanu care, de altfel, nu a putut fi prezent la această partidă din motive profesionale, în special legate de organizarea galei de Local Kombat ce va avea loc în acest sfârşit de săptămână la Rm. Vâlcea. Aceştia s-au arătat nemulţumiţi de preşedintele clubului, Dan Vârtopeanu care, în opinia lor, nu corespunde proiectelor de viitor pe care le aveau cu echipa de fotbal Lotru Brezoi. „Atitudinea sa ne deranjează. Subminează autoritatea antrenorului în faţa jucătorilor, dă indicaţii de pe margine, deşi Tomescu trebuie să facă acest lucru. A strigat la ei şi i-a certat în prima repriză când au jucat bine, apoi a stat liniştit pe bancă când evoluţia jucătorilor noştri a fost mai slabă. Are comportament de «miliţian». Ne dau dreptate şi cei de la Mediaş. Aţi auzit ce acuză oamenii. Spun că în meciul tur le-a lovit antrenorul cu o umbrelă. Păi acesta nu e comportament demn de un preşedinte de club. Noi ne-am implicat aici, am vrut să ajutăm echipa, n-am vrut să dăm crezare celor scrise prin ziare, dar se pare că ne-am înşelat. În condiţiile acestea nu ştim dacă vom mai continua. Păi mai bine dăm banii pe altceva care ne face să ne simţim mai bine decât un meci de fotbal”, au spus partenerii de afaceri ai lui Traian Grănişteanu, principalul sponsor al grupării brezoiene. Totuşi, în ciuda acestor aspecte avem încredere că lucrurile vor intra pe un făgaş normal. Aceste discuţii sunt normale atunci când există rezultate slabe. Aşteptăm prima victorie. Suntem convinşi că se vor bucura laolaltă dacă vineri se va întâmpla acest lucru.

 Atenţie Oltchim!
Preşedintele medieşean vă urmăreşte pe Net
 
Oficialii grupării Sparta Mediaş – satelitul divizionarei B, Gaz Metan Mediaş, au felicitat echipa oaspete pentru replica bună pe care au reuşit să o dea în prima repriză şi le-a mărturisit acestora că au constatat o reală creştere în jocul grupării brezoiene faţă de meciul tur, fiind de aceeaşi părere cu ceilalţi martori ai victoriei echipei Sparta Mediaş, cum că dacă ar fi avut un portar mai experimentat era mult mai greu pentru ei să-şi adjudece toate cele trei puncte puse în joc. Referitor la obiectivul grupării medieşene divizionare C aceştia ne-au spus că nu vizează promovarea pentru că nu se ştie dacă „echipa-mamă” va reuşi să acceadă în primul eşalon şi dacă nu se va întâmpla acest lucru nu au dreptul să promoveze, însă şi-ar dori să termine pe primul loc, chiar dacă diferenţa între ei şi vâlcenii de la FC Oltchim este greu, dar nu imposibil de recuperat în condiţiile în care „chimiştii” au făcut deja câţiva paşi greşiţi. Au mai spus că ştiu aproape tot ce se întâmplă la Oltchim, inclusiv despre starea precară a suprafeţei de joc, pentru că citesc ziarele locale pe Internet.

Simona SIMA  

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button