Administratie

La Bălceşti, reţeaua de gaze a fost extinsă şi spre Goruneşti

După îndelungi intervenţii la Bucureşti, Ion Curelaru, primarul oraşului Bălceşti, a reuşit să obţină undă verde pentru extinderea reţelei de gaze spre Goruneşti, de-a lungul drumului ce urmează a fi asfaltat pe o lungime de 12,5 kilometri. Edilul social-democrat a anunţat că, în aceste condiţii, pentru perioada imediat următoare prioritare rămân extinderea reţelelor de apă şi canalizare şi finalizarea asfaltării drumului Bălceşti-Poeni. „S-a turnat deja asfalt, pe o lungime de 2 km. În urma discuţiei pe care am avut-o cu conducerea RAJDP Vâlcea, câştigătoarea licitaţiei, încă 1,5 km vor fi asfaltaţi până de sărbători.

O altă surpriză plăcută pe care o facem comunităţii până de Paşti este legată de modernizarea drumului spre cimitir. Această investiţie va fi realizată cu fonduri locale pentru că, din păcate, de la Consiliul Judeţean am primit bani doar pe Programul cornul şi laptele. Sperăm ca, pe viitor, şi oraşul nostru să primească fonduri pentru reabilitarea grădiniţelor, şcolilor, pentru că, de exemplu, cea de la Oteteliş riscă să fie închisă. Am modernizat-o în mare măsură, dar ne aşteptam să primim bani şi pentru amenajarea grupului social. De fonduri este nevoie şi la spital, care, la fel, riscă să fie închis din motive similare. Eu pregătisem o rezervă de vreo 300 milioane lei vechi pentru modernizarea acestei unităţi, dar între timp nea-u picat pompele de apă. Nu puteam lăsa oraşul fără apă, aşa că am folosit această sumă pentru a rezolva altă problemă”, a semnalat Ion Curelaru. Abordând subiectul legat de aplicarea legilor fondului funciar, primarul din Bălceşti ne-a precizat că aproximativ o mie de hectare de teren n-au fost încă date proprietarilor de drept. „S-au făcut validări, apoi invalidări, iar pământul a rămas nedat. Culmea, la Bălceşti nu sunt litigii, dar faptul că cei care au condus înainte au interpretat cum au vrut legea ne creează acum nouă probleme. Pentru rezolvarea acestei situaţii, am cerut sprijin la Consiliul Judeţean, parlamentarii noştri şi la Prefectură. Sperăm că vom găsi în final o cale de mijloc…”, a conchis Ion Curelaru.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button