Administratie

Investiţii de peste 60 de miliarde lei la Păuşeşti-Otăsău

Aflat la al doilea mandat în funcţia de primar al comunei Păuşeşti-Otăsău, Gheorghe Pîrvulescu şi-a atras simpatia localnicilor prin numeroasele proiecte pe care le-a dus la îndeplinire. S-a dedicat întru totul problemelor localităţii pe care-o conduce, astfel că astăzi se poate lăuda cu investiţii de peste 60 de miliarde de lei vechi. Una dintre cele mai mari lucrări realizate, pentru care s-au cheltuit aproximativ 20 de miliarde de lei vechi, a vizat introducerea reţelei de apă în comună. De asemenea, au fost ridicate un pod şi două punţi pietonale, a fost turnat covor asfaltic pe o lungime de 4 kilometri pe drumul ce face legătura între Pietrari şi Păuşeşti, s-au reabilitat toate şcolile din localitate, au fost montate transformatoare electrice pentru fiecare sat în parte şi a fost recondiţionat, în proporţie de 50%, drumul comunal 126 Păuşeşti – Băile Govora.

Conştient că proiectele realizate reprezintă oglinda cărţii de vizită a oricărui primar, Gheorghe Pîrvulescu şi-a propus să se remarce şi în acest an în fruntea administraţiei locale. Edilul are în plan demararea unui proiect de amploare, în valoare de 2,5 milioane de euro, pe Măsura 3.2.2, privind introducerea reţelei de canalizare în Păuşeşti, reabilitarea DC 124 Păuşeşti – Tomşani şi modernizarea casei de cultură din localitate.   (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button