Liga V

Decizii Comisia de Disciplină

Sportul Genuneni a rămas fără portar

Sportul Genuneni, grupare aflată pe primul loc în seria a II-a de la „Onoare”, a rămas fără portar după meciul cu AS Pietrari, de acum două săptămâni, câştigat de echipa din Frânceşti. Atunci, Robert Iordănescu, cel aflat între buturile formaţiei din Genuneni, s-a supărat pe arbitrul Mihai Ghinea după ce acesta acordase o lovitură liberă indirectă echipei oaspete din careul Sportului. Iodănescu l-a lovit cu mingea în cap pe Ghinea, fapta sa fiind „răsplătită” de Comisia de Disciplină cu 9 etape de suspendare şi penalitate sportivă.

Victoria Ştefăneşti a spus „pas” meciului de la Laloşu

„Toreadorii” din Laloşu au câştigat cu un efort minim partida cu Victoria Ştefăneşti, din urmă cu două etape. Pentru că s-au prezentat la teren şi s-au preocupat pentru a asigura toate condiţiile necesare desfăşurării meciului, AJF i-a răsplătit cu trei puncte. Totul a fost posibil după ce Victoria Ştefăneşti a spus „pas” întâlnirii de la Laloşu. Datorită neprezentării Victoriei Ştefăneşti, Ştiinţa a câştigat meciul cu scorul de 3-0 şi nu cu 5-1, aşa cum eronat am fost informaţi şi a apărut în numărul trecut al publicaţiei noastre.

Injuriile, sancţionate cu 6 etape de suspendare

Printre cei care s-au evidenţiat în urma ultimei şedinţe a Comisiei de Disciplină a AJF s-a numărat şi Ion Comănescu. Acesta a ajuns printre cei care au comis abateri de la regulament după meciul pierdut cu scorul de 4-1 de formaţia sa, AS Pietrari, pe teren propriu, în compania echipei Rapid Stoeneşti. Comănescu a fost sancţionat cu 6 etape de suspendare şi penalitate sportivă pentru injuriile aduse la adresa arbitrilor.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button