Liga V

Pătruşcă îşi trage jucătorii de urechi

Doar un singur gol s-a marcat în etapa de duminică, pe terenul din Guşoeni, acolo unde Inter Suteşti a pierdut duelul cu Prima Prundeni şi, implicit, a ratat posibilitatea de a mai urca o poziţie în clasament. „Am avut ocazii destule, dar nu am înscris. Adversarii au fost mai determinaţi şi au putut ţine de acel 1-0 obţinut în minutul 25. Burtilă, jucătorul meu, a scăpat singur cu portarul şi a fost faultat de către un adversar, dar arbitrul de centru nu a dictat nimic, deşi se impunea acordarea cartonaşului roşu şi eliminarea oponentului de pe teren. Însă nu mă agăţ de astfel de detalii. Din nou, am jucat slab”, ne-a declarat delegatul de la Inter, Marian Pătruşcă.

Pătruşcă ne-a mai spus că, în maxim trei luni, comuna Suteşti va beneficia de un stadion ca la carte, pe care însă echipa lui nu merită să joace, după rezultatele slabe consemnate în acest campionat. „Stadionul va fi prevăzut cu tribună acoperită, sistem de drenare a apei, un nou gazon şi vestiare cu apă curentă. Mă întreb dacă jucătorii merită toate aceste investiţii pe care primăria le face”. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button