Liga IV

Juniorii CSM-ului, „naşii” antrenorului Ciofîcă

AMBIŢIE / „Republicanii” echipei din Zăvoi au reuşit să producă prima înfrângere a Posadei din acest retur de campionat

Făcând abstracţie de prima etapă, când a remizat la Brezoi, Posada începuse să meargă aşa cum a prevestit antrenorul Viorel Ciofîcă, din victorie în victorie. Seria reuşitelor i-a fost întreruptă, însă, brusc, de CSM II, formaţia lui Cristi Bora impunându-se, vineri, 27 martie, în faţa grupării din Perişani cu scorul de 4-2. Nu a fost de la început simplu pentru „municipali”, care s-au văzut conduşi încă din minutul 1 al întâlnirii. Golul lui Căpătan din debutul meciului i-a determinat, însă, pe juniorii echipei din Zăvoi „să pună piciorul pe acceleraţie”, în minutul 20 văzându-se şi rezultatul acestei abordări: 1-1. CSM II a preluat apoi conducerea în urma unui penalti transformat de Bătăţeanu, însă primele 45 de minute s-au încheiat la egalitate, Laurenţiu Pufu marcând pentru 2-2.

Ambiţia jucătorilor de a-şi învinge antrenorul care-i ghidează în campionatul de juniori republicani şi-a făcut mai mult simţită prezenţa în partea secundă a întâlnirii, când CSM II a mai marcat alte două goluri, care i-au asigurat victoria. Aşadar, elevii au reuşit până la urmă să-şi învingă profesorul, tăind oarecum şi „aripile” Posadei care, după primele succese, se gândea deja la locul 8 din clasamentul Ligii a IV-a. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button