Liga V

FC Budeşti, doar remiză cu Flacăra

Partida disputată la Valea Mare, dintre echipa locală Flacăra şi FC Budeşti s-a terminat la egalitate (1-1). Singura formaţie care a reuşit să marcheze în prima repriză este gruparea antrenată de Marian Sucea, ce a preluat conducerea în minutul 10. Scorul de 1-0 pentru FC Budeşti s-a menţinut până la pauză şi după începerea celui de-al doilea mitan, mai precis până în minutul 70, atunci când gazdele au reuşit să egaleze dintr-un penalti (1-1). Până la finalul minutelor de joc nimeni nu a mai punctat, aşa că scorul final al meciului a fost 1-1. „Sunt foarte dezamăgit de numărul mare de ratări al echipei. Un exemplu în acest sens ar fi Florin Ban, jucător ce a avut trei ocazii singur cu portarul şi nu a reuşit să înscrie.

 În altă ordine de idei aş vrea să remarc prestaţia portarului Marius Nedeluş, care la fel ca întotdeauna a apărat foarte bine. Alţi jucători ce consider că se descurcă bine sunt cei patru juniori, care au fost prezenţi pe teren în ultimele noastre patru etape. Trei dintre ei sunt născuţi în 1992, adică sunt foarte tineri, dar eu cred că dacă lucrează puţin la forţă şi sunt serioşi au mari şanse să urce treptele afirmării”, a afirmat Marian Sucea, după care a precizat că membrii echipei gazdă au jucat foarte bine şi a apreciat la ei ambiţia de care au dat dovadă. Un alt lucru de care a fost impresionat antrenorul grupării FC Budeşti este media de vârstă a celor de la Flacăra, jucătorii de acolo având maxim 24 de ani. La finalul partidei, Marian Sucea a mai ţinut să remarce o tuşieră, pentru curajul pe care l-a avut. Este vorba despre Melania Bengulete, arbitră ce i-a anulat echipei gazdă un gol care fusese marcat din poziţie de ofsaid. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button