Diverse

Se cunosc semifinalistele

Graţie rezultatelor consemnate duminică, 15 martie, în cele două meciuri care au avut loc în cadrul Grupei a II-a, se cunosc deja semifinalistele ediţiei din acest an a Ligii Campionilor. Dacă în prima grupă, problemele erau rezolvate încă din primele două etape, atunci când Hypo Viena şi Viborg HK şi-au depăşit categoric adversarele (Podravka Koprivnica şi Ikast Bording), singura necunoscută rămasă în discuţie fiind ocuparea locului 1, situaţia a stat cu totul altfel în grupa Oltchim-ului. Practic, înaintea rundei de la finele săptămânii trecute, toate cele patru echipe aveau şanse de a merge în semifinale. Lucrurile s-au simplificat imediat: Gyor a depăşit Krim, iar Oltchim a trecut de Buducnost, cele două echipe învingătoare putându-se bucura acum pentru calificarea în semifinale.

Sâmbătă, 21 martie, cele patru semifinaliste deja stabilite se vor întâlni în meciuri directe (la Viborg şi Gyor), pentru a se şti exact configuraţia finală a clasamentelor din cele două grupe principale.

„Nu avem preferinţe”

Oficialii clubului vâlcean, antrenorii Oltchim-ului, precum şi handbalistele nu au preferinţe în privinţa echipei pe care campioana României ar urma s-o întâlnească în semifinale. „Nu avem preferinţe pentru semifinale. Nu contează cu cine picăm, ambele grupări din Grupa I sunt redutabile, reprezintă forţe recunoscute pe plan european. Ne putem bate însă cu oricine de la egal la egal”, a apreciat antrenorul Radu Voina.
„Important e că am ajuns aici, nu mai contează adversarul din semifinale”, a mărturisit şi jucătoarea Steluţa Luca. În orice caz, în condiţiile în care semifinalele sunt programate a avea loc tur-retur şansele echipei vâlcene de a ajunge în ultimul act al competiţiei sunt desigur mult mai mari decât într-o grupă cu 4 echipe (unde pot interveni, aşa cum s-a observat deja, şi unele jocuri de culise). În ultimii trei ani, Oltchim a fost superioară tuturor adversarelor întâlnite în meciurile tur-retur, fie că a fost vorba de Cupa Cupelor sau Liga Campionilor. Sala Traian se dovedeşte aşadar a fi principalul aliat al campioanei României, fiind cât se poate de clar că într-o atmosferă incendiară, precum ştiu să creeze suporteri vâlceni, nimeni nu va putea să se impună. „Obiectivul pentru acest sezon a fost îndeplinit, dar eu spun că nu ne vom opri aici. Vom face totul să jucăm finala, am arătat că avem o echipă valoroasă, care poate să treacă şi de Viborg, dar şi de Hypo”, a afirmat preşedintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu. Tot astfel, în culmea bucuriei, vicepreşedintele Petre Berbecaru a spus după meciul decisiv cu Buducnost Podgorica: „Indiferent cu cine vom juca în semifinale, batem şi ne calificăm în finală”.
Semifinalele sunt programate a avea loc pe 10-12 aprilie (turul) şi respectiv 17-19 aprilie (returul).

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button