Nu tot ce zboară e avion
Simţim nevoia de a răspunde şi criticilor aduse colegului nostru, Octavian Herţa. Haideţi să mergem pe o formulă soft, având în vedere că scopul ziarului Arena nu este acela de a se certa cu alte publicaţii, ci de a face o altfel de presă, cu care, din păcate, multă lume nu este încă obişnuită. Trecând la subiect, îi recomandăm jurnalistului care s-a pus absolut inutil în poziţia de preş, pavăză, cum vreţi, în faţa Anei Maria Pătru, spunând că aceasta a fost criticată la comandă de colegul nostru, să-şi verifice articolele de acum doi ani, când el însuşi făcea aceleaşi aprecieri. Apoi, să spună când a minţit. Atunci, sau acum, când sare în apărarea reprezentantei PD-L? Într-un fel, ne bucurăm că subiectele noastre sunt copiate sau comentate în alte publicaţii. Asta ne face să ne simţim importanţi, dar nu ne obligă nimeni să înghiţim chiar orice mizerie.
Înţelegem şi faptul că unii ziarişti, ca şi cel care are o problemă cu colegul nostru, nu sunt obişnuiţi cu ideea că presa se poate face şi liber, nu la comandă sau pe bază de „stimulente”. Probabil că nu e vina lui, aşa erau timpurile când a intrat el în branşă. De asemenea, din punctul nostru de vedere, nu e nimic tragic în faptul că, de exemplu, un membru PD-L ar putea oferi presei informaţii „de rău” despre un coleg de partid. Şi liberalii procedează la fel, sau pesediştii, iar mass-media numai cretină să fie să nu profite de această practică. În definitiv, ce ne frământă: sursa, ori informaţia în sine? Iar în această ultimă privinţă, propunem să lăsăm timpul să decidă dacă am vorbim sau nu în vânt. Până atunci, îl sfătuim pe jurnalist să stea liniştit şi să se odihnească. Persoana pentru care s-a dat peste cap să o impresioneze a înţeles mesajul, aşa că l-a trecut la poziţia 500 plus TVA. Poate că, o dată rezolvată problema financiară, îşi va aduce aminte că menirea sa în presă nu este aceea de a se pune preş în faţa politicienilor, de a-i pupa în fund sau de a-i „proteja” de ziariştii incisivi, ci de a scrie adevărul. Aşa să-i ajute Dumnezeu!
Eduard Dulăcioiu