Diverse

Sergiu Radu a premiat micuţii fotbalişti din Drăgăşani

• „Cupa Crăciunului” l-a avut ca invitat, printre alţii, şi pe Ioan Raţ, tatăl fotbalistului Răzvan Raţ de la Şahtior Donetsk

La fiecare sfârşit de an, cluburile sportive din ţară organizează cu ocazia sărbătorilor de iarnă competiţii sportive amicale, prilej pentru a premia jucătorii pentru munca depusă în decursul sezonului competiţional. Acest lucru s-a întâmplat şi în Drăgăşani, unde, pe durata a două zile, pe 20 şi, respectiv, 21 decembrie, fotbaliştii antrenaţi de Narcis Enăchescu şi Adi Lupu au susţinut o serie de meciuri amicale în sală în compania unor echipe din judeţele Gorj şi Vâlcea.

Astfel, în prima zi din Cupa Crăciunului, organizatorul competiţiilor a fost Narcis Enăchescu, care şi-a introdus juniorii pe teren, pentru a demonstra că sunt talentaţi în jocul cu balonul rotund. Drăgăşănenii au disputat meciurile în compania celor de la Cozia Călimăneşti, Pitic Sport Slatina şi  LPS Slatina.

Narcis Enăchescu – un antrenor mereu aproape de copii

Micuţii fotbalişti care şi-au demonstrat aptitudinile în sală au fost atent supervizaţi de către fotbalistul Sergiu Radu – legitimat în Germania, la FC Koln, şi de antrenorul de copii şi juniori, Ioan Raţ – tatăl fundaşului care activează la Şahtior Doneţk. Cei doi oameni de fotbal au fost plăcut impresionaţi de nivelul de joc al echipelor înscrise în competiţie, remarcând talentul pe care îl au copiii români la o vârstă atât de fragedă. Jocul practicat de juniori nu a fost cu nimic mai prejos de cel al fotbaliştilor profesionişti, fiind presărat cu o serie de artificii tehnice care au stârnit aplauzele spectatorilor. După încheierea meciurilor amicale, Narcis Enăchescu a premiat copiii care fac sacrificii enorme pentru a veni la antrenamente în Drăgăşani, de 3-4 ori pe săptămână, de la distanţe mari. „Aş dori să mulţumesc cu această ocazie sponsorului Cupei Crăciunului, lui Sergiu Radu, care a premiat micuţii fotbaliştii pentru eforturile pe care le depun an de an pentru a ajunge să joace la nivel profesionist”, ne-a spus Narcis Enăchescu. În cea de-a doua zi a Cupei Crăciunului, adică duminică, a venit rândul lui Adi Lupu să-şi introducă pe teren echipele de juniori, care au disputat câteva partide amicale în compania elevilor lui Eugen Roşu şi Iulică Dincă. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button