Liga II

Încă doi „panduri” la Vâlcea

Deşi oficialii din Zăvoi anunţau la începutul campionatului că nu se va mai face niciun transfer pentru că lotul actual este, poate, cel mai competitiv din ultimii ani, iată că lucrurile nu stau deloc aşa. După evoluţiile neconvingătoare are unor fotbalişti şi după rezultatele modeste din acest start de campionat, oficialii CSM-ului au decis că mai au nevoie de jucători. În aceste condiţii, directorul general Florin Verigeanu i-a făcut marcaj strict în ultima perioadă boss-ului de la Pandurii, Marin Condescu, pentr a-l îndupleca să-i împrumute doi jucători, atacantul Jaka Stromajer (foto) şi fundaşul stânga Constantin Bucur, primul dintre aceştia fiind dorit în Zăvoi încă din iarnă, însă s-au lovit de refuzul categoric al jucătorului.

De data aceasta lucrurile stau cu totul altfel şi atât Stromajer cât şi Bucur au ajuns la Vâlcea încă de duminică intrând în programul de pregătire al „municipalilor”. Luni dimineaţa, Florin Verigeanu s-a dus  personal la Tg. Jiu pentru a lua actele celor doi după care a plecat la Bucureşti pentru a le depune la Federaţie. „Am reuşit să obţinem împrumutul celor doi pentru o perioadă de un an şi sunt foarte mulţumit de acest lucru. Ceea ce vă mai pot spune este că ei vor fi apţi de joc încă de la meciul de marţi, din Cupă, cu Caracalul şi sper ca aceştia să confirme aşteptările noastre” – a spus directorul general al clubului din Zăvoi. (R.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button