Liga IV

Brezoienii şi-au găsit naşul!

• AS Şirineasa le-a administrat prima înfrângere

În urmă cu două săptămâni primarul din Şirineasa, Dan Săraru, aprecia că va juca în această rundă cu liderul seriei. Era convins că brezoienii Lotrului nu se vor încurca până la meciul pe care-l aveau programat cu echipa sa. Şi a avut dreptate, însă nu în totalitate. Dinamo Rm. Vâlcea a avut un golaveraj mai bun, astfel că brezoienii au abordat partida de la Şirineasa din postura de ocupantă a locului secund în elita fotbalului judeţean. Oricum, pentru ambele echipe conta mai puţin acest aspect. Fiecare îşi dorea să câştige. Lotru, pentru a se menţine în top, iar AS Şirineasa pentru a-şi respecta blazonul, de echipă greu de învins pe teren propriu.

Câştig de cauză au avut până la urmă gazdele. Au reuşit să treacă peste minutele de început care le-au aparţinut oaspeţilor, jocul echilibrându-se apoi. Rachina şi Bădălan şi-au încercat şuturile, însă n-au pus probleme grupării de la poalele Ţurţudanului. Mai concludente au fost ocaziile jucătorilor Lotrului. Una dintre ele pornită de la un fault la marginea careului advers pe care-l ceruseră gazdele, însă părerea nu a fost conformă cu ceea ce a văzut centralul, astfel că s-a declanşat un contraatac în urma căruia Vangu a rămas singur cu Mărăcine, însă portarul gazdelor şi-a făcut datoria, salvându-şi echipa de primirea golului. Cea mai concludentă ocazie de a marca a avut-o, totuşi, Lala, în minutul 43, când a prins un şut-bombă, de la 30 de metri, poate şi mai mult, balonul ţintind transversala.
Debutul părţii secunde a aparţinut gazdelor care au şi reuşit să marcheze după 6 minute de la reluare. Marga a executat bine o lovitură liberă, până în careu, unde Andrei Fistogeanu a fost uitat de apărarea oaspete, astfel că, nestânjenit, a reuşit să trimită balonul cu capul pe colţul lung: 1-0. După câteva minute în care tot Marga şi compania au controlat jocul, brezoienii şi-au revenit, apropiindu-se mai des de poarta adversă. Lala a dat primul semnal că egalarea nu era un lucru imposibil. A trimis balonul cu capul puţin pe lângă poartă. Rachina a replicat, însă, deşi se afla singur cu portarul, n-a reuşit să profite de situaţie, trimiţând mingea peste transversală. Pe final de meci şi Istratie a ratat şansa desprinderii pentru AS Şirineasa, însă l-a salvat în prelungiri Căpătan, care-a profitat de o greşeală a lui Tănase şi l-a executat pe portarul oaspeţilor, Ivănescu, stabilind astfel şi scorul final, de 2-0 pentru gazde.
Au evoluat formaţiile:
AS Şirineasa: Mărăcine – Adi Fistogeanu, Băiaşu, Grigore, Negrea, Zună, Marga, Bădălan, Nedelcu, Rachina, Andrei Fistogeanu. Au mai jucat: Istratie, Răducea, Căpătan.
Lotru Brezoi: Ivănescu – Cercel, Cosmin Costache, Tănase, Lala, Badiu, Ghivercea, Marian Costache, Naum, Idu, Vangu. Au mai jucat: Văsâi şi Şuldac.
Laurenţiu SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button