Alte sporturi

CS Chimia a început lupta pentru medalii

La atletism,

 

CS Chimia a început lupta pentru medalii

 

  De curând secţia de atletism a CS Chimia Rm. Vâlcea a participat, la Bucureşti, la primele grand-prix-uri organizate în acest an ce au fost considerate ca nişte concursuri de calificare şi obţinerea de baremuri pentru etapele finale de la categoriile: seniori, tineret, juniori I şi juniori II. Sportivii deplasaţi în Capitală de antrenoarele Lelioara Alexandrescu şi Angela Popescu s-au comportat conform aşteptărilor. Rezultatele foarte bun realizate de cei 4 sportivi vâlceni ce au concurat în sala din complexul sportiv „Lia Manoliu” au adus şi calificarea acestora în fazele finale ale primei părţi din competiţiile acestui an de la atletism, reprezentând campionatele naţionale ale sezonului de sală. Astfel, după ce acest prim pas a fost făcut, prima atletă de la CS Chimia Rm. Vâlcea care s-a zbătut pentru o medalie a fost Alina Predescu. Pentru că sâmbătă, 18 februarie, tot la Bucureşti, au fost programate finalele de la seniori tineret, categorie la care Alina Predescu a avut dreptul să participe. Chiar dacă prestaţia sa de la tineret, la 60 de metri garduri a fost bună, Alina a pierdut la puţin medalia de bronz, fiind învinsă la câteva sutimi de secundă de o atletă ce a reprezentat surpriza acestei finale. La senioare a terminat întrecerea pe locul 5. Astfel, prima şansă ca CS Chimia să obţină o medalie la atletism a fost ratată, însă pe 3 şi 4 martie acest rezultat va putea fi răzbunat de Cristina Obogeanu ce va concura la finalele de juniori I de la 400 metri plat, Cosmin Rădescu (juniori I, 600 metri plat şi 400 metri plat) şi Alexandra Cazacu – 60 de metri plat. Pentru aceste concursuri, profesoara Lelioara Alexandrescu îşi pune mari speranţe în Cosmin Rădescu, însă admite că şi ceilalţi au şanse să obţină rezultate bune.

   Finalul competiţiilor de sală va fi la Bacău în zilele de 11 şi 12 martie, când atleţii calificaţi se vor putea întrece pentru medaliile de la juniori II. Aici clubul Chimia va fi reprezentat de sportivii: Cosmin Rădescu ce va intra în concurs la 400 şi 60 de metri plat, şi Alexandra Cazacu, la 60 de metri plat.   Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button