Politica

12,5 la sută dintre vâlceni au semnat deja pentru demiterea guvernului PD-L

De câteva săptămâni, social-democraţii vâlceni strâng semnături pentru moţiunea de cenzură pe care o vor depune în toamnă. Vicepreşedintele PSD, Ion Cîlea, spune că formaţiunea politică pe care o reprezintă ar accepta să vină la guvernare, dar nu în orice condiţii, ci doar dacă vor fi organizate anticipate în decurs de 6 luni.
PSD pregăteşte intens debarcarea Guvernului Boc. Peste tot în ţară, social democraţii strâng semnături pentru susţinerea unei moţiuni de cenzură care să răstoarne executivul, în toamnă. La rândul lor, liberalii spun că vor susţine o eventuală moţiune de cenzură depusă de PSD. Social-democraţii nu au stabilit încă data când va fi depusă moţiunea de cenzură. O decizie în acest sens va fi luată în cadrul Consiliului Naţional al partidului, care va avea loc pe 16 octombrie. Tot atunci va fi prezentat public şi programul pe care partidul îl pregăteşte în eventualitatea venirii de guvernare. „La Vâlcea, am strâns peste 50 de mii de semnături, dar n-aş vrea să se dea publicităţii această informaţie pentru că mi-am propus să strâng mult mai multe. Dacă unii colegi văd din presă că am depăşit numărul de semnături care ni s-a cerut de la centru, 25.000, mi-e teamă că nu se vor mai agita să strângă în continuare. Cum populaţia judeţului nostru este de aproximativ 400.000 de persoane, n-ar fi rău ca un procent cât mai mare să susţină această acţiune a PSD. De fapt, nu neapărat a PSD, pentru că este în interesul tuturor românilor”, a spus Ion Cîlea, liderul PSD Vâlcea şi vicepreşedinte la nivel naţional al formaţiunii.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button