Diverse

„Tricolorele” au obţinut biletul pentru Campionatul European din Olanda

voinaSâmbătă, 2 iunie, echipa naţională de handbal feminin a României a disputat ultimul meci din cadrul campaniei de calificare la Campionatul European, ce va avea loc la finele acestui an, în Olanda. „Tricolorele” au obţinut biletul pentru „Ţara Lalelelor” fără emoţii. Au câştigat cinci partide din şase disputate, singurul eşec suferit fiind cel în faţa reprezentativei Serbiei. Portugalia şi Grecia nu le-au pus în nici un moment probleme. Campania de calificare s-a încheiat la Piatra Neamţ, acolo unde s-a desfăşurat ultimul meci, cu Grecia. Aşa cum era de aşteptat, reprezentativa ţării noastre s-a impus lejer în faţa adversarelor şi a câştigat grupa de calificare. România – Grecia s-a încheiat la scorul de 31-14 pentru gazde, cea mai bună marcatoare a echipei naţionale a ţării noastre fiind chimista Ramona Farcău (opt goluri). Meciul cu Grecia a fost ultimul pentru Radu Voina ca selecţioner al României. Acesta nu a reuşit să ducă echipa la Olimpiadă, însă a lăsat „moştenire” pentru viitorul antrenor al reprezentativei României calificarea la Campionatul European din Olanda, unde „tricolorele” vor încerca să facă uitate ultimele rezultate şi să triumfe din nou.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button