„După 25 de ani de fotbal, m-am ales cu o soţie minunată, un copil frumos şi câteva descoperiri de carduri”

* Iulian Roşoagă povesteşte câteva din momentele carierei sale sportive, desprinse parcă dintr-un film american

Într-o societate contemporană privată parcă din ce în ce mai mult de un sistem de valori autentic, de bun simţ şi recunoştinţă, sportivul Iulian Roşoagă pare un caz atipic. După ce „a lucrat” mai bine de 25 de ani pe covorul verde, actualul jucător al echipei Ghecon Lăpuşata susţine că s-a ales din fotbal doar cu o soţie minunată, un copil de nota 10 şi câteva rate bancare şi nu a apucat să se aşeze pe grămezi de bani, cum visează majoritatea puştilor din ziua de azi. În interviul de mai jos, Iulian Roşoagă îşi expune cu o dezinvoltură sublimă viaţa de sportiv, povestea sa fiind una de-a dreptul incitantă, plină de momente care ar putea constitui un subiect atractiv pentru cinematografia americană.

Când a împlinit 6 ani, a fost trimis la Chimia

Iulian Roşoagă s-a născut pe 6 august 1977, la Râmnicu Vâlcea. Chiar în ziua în care a împlinit vârsta de 6 ani, părinţii săi au decis să-i ofere drept cadou un început în sportul-rege, mai ales că, la vremea respectivă, adică la începutul anilor ‘80, Chimia Rm. Vâlcea încă reprezenta un nume sonor pe harta românească. Aşadar, sub atenta îndrumare a regretatului antrenor Traian Popa (de numele căruia se leagă aducerea Cupei României în Zăvoi), Roşoagă a păşit oficial pe covorul verde. „Îmi aduc aminte că la şase-şapte ani jucam fotbal cu băieţi de 14-15 ani şi mă descurcam destul de bine. Asta i-a determinat pe părinţii mei să mă trimită la antrenamente. Practic, avusesem o creştere fizică foarte rapidă, care a stagnat însă la vârsta de 17 ani, când, totuşi, ar fi trebuit să mai cresc câţiva centimetri”, spune glumind fotbalistul vâlcean, care îşi mai aduce aminte că a fost remarcat pentru calităţile fizico-tehnice alături de bunul său prieten, Alin Savu, cu prilejul unui meci de selecţie.

Campion naţional la fotbal în sală

„În primii ani de fotbal, îmi amintesc că am tocit un zid de cărămidă de lângă terenul de pregătire, de câte ori am exersat pe el, iar mingea devenise ovală la cât de mult o bubuiam. După ce primul meu antrenor, Horia Popescu, a renunţat la grupa din care făceam parte, am fost preluat de profesorul Nicolae Bugheanu, care m-a antrenat circa patru ani, timp în care am câştigat locurile I şi II pe ţară la fotbal în sală, atunci când aveam vreo 10-11 ani. Junioratul l-am fost făcut în două etape: prima, la Chimia (antrenat de domnul Mircea Savu) şi a doua la CSŞ (cu domnul Emil Popescu)”, completează Roşoagă.

A debutat în Liga a II-a la 16 ani

Dispunând de calităţi tehnice extraordinare la vârsta de numai 16 ani, Iulian Roşoagă şi Alin Savu au fost convocaţi şi la echipa mare a CSM-ului, care evolua la acea vreme tot în Liga a II-a. „Eram convocat şi la lotul naţional în perioada aceea. Am bifat pentru CSM patru-cinci meciuri în acel sezon, în care am strâns doar câteva zeci de minute, asta pentru că eram debutant. La 18 ani, după ce am terminat liceul, am plecat la Oradea, acolo unde am fost admis în cadrul Facultăţii de Educaţiei Fizică şi Sport. Tocmai primisem un telefon de la fostul jucător al Stelei, Marcel Puşcaş, care intenţiona să demareze un proiect fotbalistic ambiţios la Oradea şi dorea să mă achiziţioneze, după ce mă văzuse jucând în câteva meciuri. Am plecat la Oradea şi, ca să nu fiu singur pe-acolo, am zis să-mi iau un prieten cu mine. Şi l-am luat pe Sergiu Radu”, povesteşte mijlocaşul vâlcean, care avea să lege o prietenie pe viaţă cu actualul jucător de la Energie Cottbus, din Bundesliga. În Crişana, a început nebunia! Viitorul Oradea, pe atunci activa în Liga a IV-a, a fost prima echipă „străină” pentru care aveau să semneze Roşoagă şi Radu. „Anul acela, am promovat la «C» cu Viitorul Oradea. Am jucat în Cupa României cu Gaz Metan Mediaş, Unirea Alba Iulia şi UTA Arad, ultimul meci fiind decisiv pentru a întâlni o echipă de primă divizie. Şi i-am bătut pe arădeni destul de greu, cu 5-2 J, deşi noi de abia promovasem din judeţ şi aveam pe atunci mai toţi 18-19 ani”, îşi aminteşte actualul jucător al echipei Ghecon.

Francezii i-au reţinut paşaportul

„A fost o perioadă extraordinară la Oradea, mai ales că mergeam des în turnee prin Europa. Îmi amintesc că în Olanda ni s-a stricat troaca de autocar şi am rămas blocaţi pe loc ore în şir, pentru că nu aveam banii necesari să reparăm maşina. Au urmat misiuni de salvare pentru noi, exact ca în filmele americane. În fine, am reuşit să scăpăm de bucluc. Apoi am ajuns în Franţa, unde ni s-au oprit paşapoartele, pentru a ne pune interdicţie de a mai intra în această ţară, din motive pe care nici acum nu le-am aflat. Acolo, în Hexagon, am fost cazaţi la o mănăstire de călugări, unde ne-au dat să mâncam cinci zile numai sanvişuri cu ton şi pateuri de peşte. Şi acum, după 15 ani, când doar aud de acest peşte, mi se face greaţă. O altă amintire – oarecum comică la momentul acesta, însă nu şi atunci – este când am jucat împotriva campioanei Africii. Am avut parte de cel mai urât meci din viaţa mea. Un coşmar! La pauză, era 10-0 pentru africani şi noi nu ajungeam mai aproape de 40 de metri de poarta lor. Domnul Puşcaş ne-a luat deoparte şi ne-a spus: «Vă rog eu din suflet, dacă unul calcă în jumătatea adversă, vă dau amendă 50 de dolari». La sfaturile lui, ne-am apărat pe 3 linii, la maxim 10 metri depărtare de poarta noastră. Însă, chiar şi aşa, africanii ne-au mai dat patru boabe! A fost un coşmar pentru noi ”, istoriseşte plin de haz fotbalistul care a activat pentru Viitorul Oradea timp de un sezon şi jumătate.

Miron Cozma l-a iubit ca pe un fiu pe Roşoagă

A urmat un nou capitol pentru Iulian Roşoagă, la Jiul Petroşani, în anul 1997. „Prima dată, am jucat pentru echipa de tineret a Jiului, la care am dat două goluri într-un meci câştigat cu 3-1. Conducerea m-a văzut şi m-a trimis direct la echipa mare, ca mijlocaş dreapta. În prima partidă din Liga I, trebuia să-l blochez pe Ştefan Nanu de la Rapid. Îmi aduc aminte că băga Nanu alunecări de la cinci metri de mine de credeam că mă va rupe în două. La Petroşani, nu aveam altceva de făcut decât de joc fotbal şi să dorm. Nu prea aveai posibilităţi de distracţie”. La Petroşani, Miron Cozma, zis „Luceafărul huilei” l-a îndrăgit ca pe un fiu pe Roşoagă. „Visul lui Cozma a fost să se bată de la egal la egal cu marile cluburi ale României, asta era ambiţia lui. Vroia să arate granzilor din capitală că Valea Jiului este forţă care nu trebuie neglijată”, rememorează Roşoagă, care completează că „după arestarea lui Miron, totul s-a dus de râpă la Petroşani, iar fotbaliştii nu mai aveau asigurate nici măcar mesele principale ale zilei. Odată cu închiderea lui Cozma, fotbalul din Valea Jiului a intrat în declin”. În aceste condiţii financiare precare, tânărul de 20 de ani a plecat la Steaua Bucureşti, unde a stat doar două luni, fiind obligat să părăsească Ghencea, deoarece clubul Armatei vroia să-l ia gratis, fără a scoate din seif bani pentru achiziţionarea sa.

La Satu Mare, localnicii au vrut să-i facă statuie

După episodul scurt zis „Steaua”, Roşoagă s-a legitimat în nord-vestul României, la Olimpia Satu Mare, în Liga a II-a. Bineînţeles, şi de această dată, tot cu Sergiu a plecat, asta pentru că „eram ca nişte siamezi, mergeau oriunde împreună”: „Imediat ce am ajuns la Satu Mare, m-au băgat pe mine şi pe Sergiu la meci. Era derbiul cu Baia Mare. Radu a gol în minutul 81 şi am câştigat. Presa locală titra: «Au venit două rachete de la Vâlcea, doi fotbalişti extraordinari». Am terminat turul la 12 puncte de primul loc. În retur, am jucat excelent, şi ne-am apropiat de Baia Mare la două puncte. Urma meciul direct cu prima clasată. Eu am intrat pe teren prin minutul 60, iar în minutul 78 am dat gol şi am câştigat confruntarea, ajungând pe primul loc. Mai aveau puţin şi îmi făceau statuie pentru asta. A fost incredibil! Garnizoane de poliţie, zeci de mii de suporteri. Era delir! În fine, am promovat cu Satu Mare, după 20 de ani, în prima ligă. Din păcate, nu ni s-au dat banii pe contracte şi, astfel, la scurt timp, s-a ales praful de echipă. Eu trebuia să primesc la acea dată 60 de mii de dolari, pe care nu aveam să-i mai număr niciodată. Am făcut memorii peste memorii şi degeaba. Am muncit gratis acolo”.

A urmat FC Naţional, echipa cu râuri de bani

Deranjat puternic de atitudinea perfidă a oficialilor de la Satu Mare, Iulian Roşoagă a spus «PA!» oraşului în care s-a născut Daniel Prodan. După numai un an de primă ligă, Olimpia avea să se întoarcă la „B”, fiind lovită masiv de probleme financiare. Apoi, vâlceanul nostru s-a făcut bancher, mă rog, s-a angajat la Banca Naţională, mai precis, la FC Naţional, echipa care dispunea la vremea respectivă de râuri de bani. „În perioada aia, la Naţional era mai bine ca la Steaua. Am jucat acolo prima dată şase luni, după care m-am reîntors la Satu Mare”.

Şi-a cunoscut „doamna” într-o discotecă

Intrat involuntar în divergenţe cu conducătorii de la FC Naţional, actualul jucător de la FC Ghecon s-a întors la Olimpia Satu Mare. Acolo şi-a cunoscut soţia, despre care vorbeşte sublim de fiecare dată, cu o gratitudine rară. Îi place să o alinte mereu „Doamna mea”. „M-am întâlni cu Ruxy în discotecă. Ea m-a remarcat prima, ca să fiu răutăcios. Nu ştia că sunt fotbalist. Ştii cum se zice: ne-am văzut, ne-am plăcut! După trei-patru săptămâni petrecute cu viitoarea doamnă Roşoagă, am zis: gata, mă însor! Aveam 21 de ani neîmpliniţi. Ea mă privea cu scepticism. Nu avea cum să aibă încredere mare în tot ceea ce spuneam, mai ales că eram fotbalist. Sincer, mi se cam luase de atâta umblat prin ţară şi doream ceva stabil, linişte sufletească. Eu i-am explicat doamnei mele că în Satu Mare nu am să rămân şi că voi pleca în alt oraş, mai mare, unde să câştig mai bine. Şi, unde puteam merge? Ca să fiu sincer, care e cel mai îndepărtat punct de Satu Mare? Constanţa… Acolo m-am dus”, retrăieşte Roşoagă primele momente alături de frumoasa sa soţie. S-a dus la Farul, iar în septembrie 2001 s-a căsătorit la Rm. Vâlcea. Cine putea fi naş? Bineînţeles, aţi ghicit, nimeni altul decât „fratele siamez”, Sergiu Radu. A urmat un copil, pe care proaspăt însurăţeii l-au botezat Sergiu Vasile. După ce a stat puţin la Farul, s-a reîntors la Satu Mare, în Liga a III-a. Între timp, Roşoagă şi-a mai trecut în CV alte câteva echipe, pe care le-a abandonat rapid, „din lipsă de organizare şi seriozitate”.  A jucat spre apusul carierei chiar şi la FC Oltchim, echipă alături de care a promovat în Liga a II-a, sub comanda reputatului tehnician Costel Gaiţă. „La Oltchim, pot spune că m-am simţit extraordinar, tot colectivul fiind foarte profesionist”, mai adaugă fostul „chimist”.

Era să ajungă la Nacional Madeira, dar „Pinalti”a spus «NU!»

La începutul anilor 2000, Roşoagă a ajuns şi la Ceahlăul Piatra Neamţ, unde a jucat timp de doi ani, în Liga I. Apoi, a luat hotărârea de a pleca, împreună cu familia, la soacră-sa, în Portugalia, în ideea de a se stabili definitiv pentru un trai mai bun. „În Portugalia, am jucat fotbal la Liga a IV-a şi eram şi ajutor de bucătar. Îmi aduc aminte de un lucru extraordinar pe care soţia mea la făcut pentru mine la portughezi. Ca să îmi găsească o echipă de fotbal mai bună, a pus un anunţ la intrarea într-un Mall, pe care scria cu litere mari: «FOTBALIST PRIMA LIGĂ ROMÂNIA, CAUT IMPRESAR!» După patru zile, mă sună Juao Batista. Băiatul lui era director executiv la Paris Saint Germain. Vroia o casetă cu mine, ca să mă prezinte la cluburi. Mi-a zis vreo patru oferte, printre care se afla şi Nacional Madeira. Îţi dai seama, totul a pornit de la un anunţ! Patronul Gheorghe Ştefan, de la Ceahlăul, a zis că e OK, dacă noul club plăteşte 20 de mii dolari pe mine. Portughezii au fost de acord, dar «Pinalti» s-a răzgândit rapid şi a cerut 80.000. Bineînţeles că aceştia nu au mai acceptat, mai ales că eu nu mai eram activ de ceva vreme. Îţi dai seama că nu au mai dat atâţia bani pe mine, mai ales că la suma asta cumpărau trei brazilieni”, mărturiseşte cu regret fotbalistul. „Câştigam destul de bine cu soţia în Portugalia. Însă nu am stat mult în Occident şi m-am întors în ţară, cineva promiţându-mi că mă va integra în circuit. Bineînţeles că am luat ţeapă. În sfârşit, am ajuns la Electrica Timişoara, de unde am plecat cu buza umflată. Trebuia să iau vreo 3000 de dolari pentru cât am jucat acolo şi nici pe ăia nu au putut să mi-i dea. Acolo a fost cea mai urâtă perioadă din cariera mea, pentru că nu aveam un ban în buzunar. La scurt timp după, am pus punct activităţii fotbalistice la nivel înalt. Era prin 2003, dacă nu mă înşel”, mai adaugă jucătorul acum în vârstă de 33 de ani.

S-a întors la Vâlcea, la rugămintea lui Marius Mihalcea

După ani de pribegie prin ţară şi peste hotare, Iulian Roşoagă s-a întors în oraşul natal, la rugămintea unui bun prieten, Marius Mihalache, care dorea să înfiinţeze o echipă de fotbal în sală, care să facă spectacol în campionatul intern. Odată revenit la poalele Dealului Capela, fostul divizionar A nu avea să se mai întoarcă niciodată la marile cluburi din România. Avea numai 26 de ani, vârsta la care mulţi de abia încep să cunoască consacrarea. La CSM Rm. Vâlcea, nu a fost agreat, dovadă că nu a prea jucat: „Eram proaspăt căsătorit şi nu îmi vedeam familia cu săptămânile. Nu mai suportam asta! Am revenit la Vâlcea, unde am jucat la FC Frăţia, fotbal în sală. Apoi, la Sportul şi Ghecon am avut momente excelente. Am devenit şi pompier, meserie pe care o practic şi în ziua de azi cu mare plăcere”.

Uite banu’, nu e banu’!

„Din toată viaţa mea de fotbalist, m-am ales cu o soţie minunată, un copil frumos şi câteva descoperiri de carduri. Dacă cine m-ar jefui, nu ar avea ce să-mi ia, poate datoriile pe care le am. Poate dacă acceptam să fac plecăciuni la cluburi, să fiu slugarnic, acum aveam şi eu bani frumoşi. Dar mi-a plăcut să fiu corect, iar superiorul meu să aibă aceeaşi atitudine faţă de mine. În scurt timp, voi pune punct carierei la «C», după care, cine ştie, poate voi veni la Liga a IV-a, unde cred că mai rezist câţiva ani”, îşi încheie povestea Iulian Roşoagă, actual jucător în Liga a III-a, la FC Ghecon Lăpuşata.

Lucian CORNECI