Liga II

Aliuţă şi Dâlbea, pe lista de achiziţii a CSM-ului

achizitii zavoiÎn ultima perioadă, s-au vehiculat tot felul de nume de jucători care ar putea să semneze pentru CSM Rm. Vâlcea în această iarnă. În afara mijlocaşului Răzvan Dâlbea (28 de ani), care a jucat la Unirea Alba Iulia până în octombrie 2010, atunci când şi-a depus memoriu pentru a deveni liber de contract – despre care ARENA VÂLCEANĂ a amintit în premieră că ar putea ajunge în Zăvoi încă de la finele anului trecut – oficialii clubului din Zăvoi pregătesc încă un transfer de senzaţie.

Astfel, pentru CSM ar putea semna nimeni altul decât cunoscutul conducător de joc Marian Aliuţă, un fotbalist cu vechi ştate de serviciu în prima ligă a ţării, care a evoluat de-a lungul carierei sale pentru grupări cu renume din România (Steaua, Rapid), dar şi de afară (Metalurg Donetsk, Iraklis Salonic). Ultima oară, Aliuţă (care va împlini pe 4 februarie vârsta de 33 de ani) a jucat în Azerbaidjan, la echipa Neftchi Baku.
Managerul general al CSM-ului, Laurenţiu Tudor, a confirmat discuţiile care au avut loc, atât cu Marian Aliuţă, cât şi cu Răzvan Dâlbea, „Este foarte adevărat, au existat anumite discuţii, dar până acum niciun transfer încă nu este cert. Până ce jucătorii respectivi nu semnează, din punctul meu de vedere nu sunt ai noştri, deci trebuie să mai aşteptăm până ne vom bucura de asemenea achiziţii, chiar dacă am primit deja acordul verbal al lor”, a explicat Tudor.

„Avem nevoie de experienţa unor asemenea jucători”
* managerul general Laurenţiu Tudor spune că CSM-ul va avea numai de câştigat dacă-i va transfera în Zăvoi pe Aliuţă şi Dâlbea

Chiar dacă sosirea lui Dâlbea, dar mai ales a veteranului Marian Aliuţă, contrastează oarecum cu ideile managerului general din Zăvoi de a încropi la CSM Rm. Vâlcea un lot format în general din jucători tineri, Laurenţiu Tudor spune că echipa vâlceană are nevoie de experienţa deosebită a unor asemenea fotbalişti. „Aliuţă şi Dâlbea ar fi doi fotbalişti extrem de utili pentru echipa noastră. CSM-ul are nevoie foarte mult de experienţa lor deosebită, cu toate că, dacă stau bine să mă gândesc, aducerea acestora ar contrasta oarecum cu intenţile mele de dinainte de a veni la Vâlcea. Aşa cum am şi declarat, vroiam să întineresc echipa, iar cei doi sunt trecuţi de 27 ani, vârstă pe care am avansat-o eu pentru a mai achiziţiona vreun jucător. Trebuie însă să recunosc că dacă i-am legitima, valoarea lotului ar creşte în mod considerabil. Fără îndoială, acest lucru s-ar resimţi şi în rândul celorlalţi jucători pe care îi avem, iar aici mă refer în principal la cei tineri”, a spus Tudor.
„Sunt sigur că va fi cu totul altceva când jucători precum Aliuţă sau Dâlbea se vor afla pe teren. Apar unele probleme în timpul jocului pe care un fotbalist cu o asemenea experienţă ştie să le gestioneze altfel decât unul tânăr. Se ştie prea bine că între un antrenament şi un meci diferenţa este enormă. Pe teren, intervine mereu neprevăzutul, iar în asemenea momente valoarea unui jucător consacrat contează extrem de mult în economia partidei”, a concluzionat Laurenţiu Tudor.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button