Liga IV

„Avem zece puncte avans, dar campionatul nu este încă jucat”

* chiar dacă liderul s-a desprins de contracandidate, finanţatorul Ionel Giuran îşi îndeamnă elevii la vigilenţă

Deşi are avans de zece puncte faţă de ocupanta locului secund (după retragerea celor de la Olteţul Bălceşti), lidera Ligii a IV-a nu se pregăteşte de sărbătoare, patronul Ionel Giuran îndemânându-şu jucătorii la vigilenţă, pentru că urmează partide cu „grad ridicat de risc”. „Nu am avut niciodată temeri în privinţa faptului că nu ne-am putea îndeplini obiectivul. Avem zece puncte avans faţă de locul 2, dar campionatul nu este încă jucat. Putem întâmpina şi noi probleme pe viitor, în special din cauza terenurilor proaste de joc, care ne împiedică să practicăm un fotbal de calitate. Aceasta rămâne cel mai mare of al meu: starea deplorabilă a suprafeţelor de joc din judeţ. Nu de puţine ori, jucătorii mei s-au plâns de faptul că nu pot să-şi exerseze tehnica din acest motiv”, ne-a declarat omul de afaceri Ionel Giuran.

Lucian CORNECI

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button