Liga IV

Liderul a mai făcut un pas spre titlu

Cele două rezultate de egalitate consemnate de Cozia Călimăneşti în „Săptămâna Patimilor” au stabilit, în proporţie de 80 la sută, campioana Ligii a IV-a. Oltul Ioneşti 2009 a câştigat în retur toate partidele, în timp ce adversara ei principală s-a împotmolit de două ori, favorizând astfel lidera în cursa pentru adjudecarea primului loc. Ultimul meci câştigat de echipa pregătită de Mircea Savu s-a disputat la Ioneşti, împotriva celor de la FC Băbeni, cu scorul de 4-1.

Mircea Savu: „Avem un avantaj frumos, dar nu putem dormi!”

„Nu trebuie să ne relaxăm, gândindu-ne că am câştigat deja titlul, pentru am putea avea probleme la final. Campionatul e departe de a se fi încheiat. Pentru noi, urmează acum meciurile cu echipele situate în partea de sus a clasamentului. E adevărat, avem un avantaj frumos în clasament, dar asta nu înseamnă că putem dormi”, a ţinut să precizeze Mircea Savu după meciul câştigat împotriva celor de la FC Băbeni.

Lucian CORNECI

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button