Liga 6

Ziua de sâmbătă, 17 iunie, este dedicată meciurilor de baraj pentru Liga a III-a

S-au stabilit campioanele din toate cele 42 de competiţii judeţene care au avut loc la nivel naţional. Pentru ele urmează acum barajul pentru promovarea în Liga a III-a. Acesta se va disputa în dublă manşă. Primele partide vor avea loc sâmbătă, 17 iunie, de la ora 18.00. Returul este programat o săptămână mai târziu, pe 24 iunie, de la ora 17.30. În cazul în care, după disputarea celor două jocuri, echipele se află la egalitate de puncte şi golaveraj, golurile marcate în deplasare vor conta dublu. Dacă şi aici se menţine egalitatea, se vor disputa două reprize de prelungiri, a câte 15 minute. Dacă egalitatea persistă, echipa câştigătoare va fi stabilită în urma executării loviturilor de departajare. Oficialii formaţiilor participante la baraj sunt obligaţi să anexeze la raportul arbitrului tabelul transmis în prealabil la FRF, care cuprinde numele a maxim 22 de jucători care au dreptul să participe la aceste meciuri. În jocurile de baraj sunt permise maxim patru înlocuiri. Nu este obligatorie folosirea jucătorilor juniori, a jucătorilor Under 19 sau Under 21. (S.S.)

Baraj de promovare în Liga a III-a
Programul meciurilor

CS Strehaia (Mehedinţi) – Voinţa Saelele (Teleorman)
Pescăruşul Sarichioi Jr. (Tulcea) – SSC Farul Constanţa (Constanţa)
Dentaş Tărtăşeşti (Dâmboviţa) – Petrolul 52 Ploieşti (Prahova)
ACSF Alb-Negru al Studenţilor Clujeni (Cluj) – Lăpuşul Tg. Lăpuş (Maramureş)
FC Avrig (Sibiu) – Unirea Bascov (Argeş)
Diosig-Bihardioszeg (Bihor) – Şoimii Lipova (Arad)
Progresul 1944 Spartac Bucureşti (Bucureşti) – Voinţa Crevedia (Ilfov)
Mureşul Ruşii-Munţi (Mureş) – Viitorul Ghimbav 2014 (Braşov)
CS Amara (Ialomiţa) – Metalul Buzău (Buzău)
ACSM Dunărea Giurgiu (Giurgiu) – FC Agricola Borcea (Călăraşi)
Pro Mureşul Topliţa (Harghita) – ACS KSE Tg. Secuiesc (Covasna)
Internaţional Băleşti (Gorj) – ACS Tractorul Cetate (Dolj)
Viitorul Dăeşti (Vâlcea) – AS Milcov (Olt)
Unirea Tăşnad (Satu Mare) – Dumbrava Gîlgău Almaşului (Sălaj)
ACS Dumitra (Bistriţa-Năsăud) – Bucovina Rădăuţi (Suceava)
Sănătatea Darabani (Botoşani) – Viitorul Curiţa (Bacău)
CS Victoria Traian (Brăila) – FC 2007 Garceni (Vaslui)
Unirea Mirceşti (Iaşi) – ACS Suporter Club Oţelul Galaţi (Galaţi)
Teiul Poiana Teiului (Neamţ) – CSM Focşani 2007 (Vrancea)
Viitorul Caransebeş (Caraş-Severin) – ACS Şurianu 1945 Sebeş (Alba)
Inter Petrila (Hunedoara) – ACS Ghiroda (Timiş)
*) turul se va disputa sâmbătă, 17 iunie, de la ora 18.00, pe terenul primelor echipe
*) meciurile retur vor avea loc sâmbătă, 24 iunie, de la ora 17.30

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button