Liga IIIDiverse

Veste şoc! CS Şirineasa se desfiinţează!

În vară, omul de afaceri gorjean Nicolae Sarcină a achiziţionat echipa ACS Şirineasa, pe care a mutat-o ulterior la Petroşani. Cu Gabriel Mangalagiu la timonă (iar apoi şi cu Dan Vasilică), fosta campioană a Vâlcii a defilat pur şi simplu în Seria a IV-a din Liga a III-a. La finele turului, Şirineasa este neînfrântă (cu 11 victorii şi 3 remize), având un avantaj de 7 puncte faţă de principalele rivale (CS „U” Craiova II şi CSM Lugoj) şi de 9 faţă de CSM Şcolar Reşiţa. Până aici, totul e frumos şi bine!
În septembrie, Sarcină a profitat şi de problemele financiare de la gruparea de Liga a II-a Luceafărul Oradea, astfel că a achiziţionat-o şi pe aceasta. După o lungă perioadă în care s-au zbătut pe ultimele trei poziţii, bihorenii au săltat în clasament (până pe locul 14), iar în prezent sunt din ce în ce mai siguri de salvarea de la retrogradare, în primul rând graţie faptului că majoritatea echipelor din subsolul Ligii a II-a se confruntă cu… falimentul!

Contractele unor jucători au fost deja reziliate

„Cu fundul în două luntri”, Sarcină a luat de câteva zile o decizie care i-a şocat pe mulţi microbişti. Astfel, din câte se pare, afaceristul a hotărât să renunţe la ACS Şirineasa, care se va desfiinţa în această iarnă. Contractele unora dintre jucători au fost deja reziliate, aceştia fiind anunţaţi că pot să-şi găsească alte formaţii. Vestea este cu atât mai rea cu cât la formaţia de Liga a III-a mai evoluau câţiva fotbalişti vâlceni (precum Florin Costea, Octavian Vasile, Lucian Iordache, Florin Pârvu, Ovidiu Popescu, Raul Horumbă), care vor fi nevoiţi să-şi caute acum alte angajamente. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button