Liga Nationala

Vâlcea respiră handbal! Sala Traian a fost din nou arhiplină, ca pe vremea Oltchim-ului

Încântaţi de evoluţiile de din ce în ce mai bune ale HCM-ului, dar mai ales de faptul că trupa antrenată de Aurelian Roşca se află în premieră la un pas de titlul de vicecampioană naţională (performanţă sinonimă cu revenirea Râmnicului în cupele europene), iubitorii handbalului din Vâlcea au luat cu asalt Sala Traian la partida cu Corona Braşov, care a avut loc duminică, 28 ianuarie. Astfel, Polivalenta a fost din nou arhiplină, iar în tribune s-au aflat aproape 3000 de spectatori, la fel ca la meciurile de odinioară ale legendarei campioanei a României, de la a cărei desfiinţare se vor împlini, în vară, exact cinci ani. Ca o coincidenţă frumoasă, în ultimele zile de existenţă ale Oltchim-ului, preşedintele acelei grupări era chiar de actualul şef ale HCM-ului, Petre Berbecaru, care va avea astfel ocazia să reînnoade tradiţia handbalistică europeană a oraşului. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button