Liga 6

Unirea Tomşani aspiră, pentru a treia oară, la semifinalele Cupei României

Conducerea şi fotbaliştii de la Unirea Tomşani şi-au propus două obiective pentru acest sezon:calificarea în play-off-ul Superligii şi accederea în semifinalele Cupei României – pentru a treia oară. În acest sens, preşedintele Mihai Diaconescu a anunţat că va realiza câteva transferuri importante. „Deocamdată, l-am adus pe Robert Gherghe şi vrem să mai aducem încă doi jucători. În funcţie de culoarul pe care îl vom avea, ne-am dori, din nou, să mergem în careul de aşi al Cupei. Bineînţeles, dacă, până acum, întâlnim vreo echipă gen Posada, ne putem lua adio de la acest vis. La ora actuală, sunt patru-cinci echipe în Vâlcea, cu investiţii mari, împotriva cărora e greu să emiţi pretenţii. Sâmbăta aceasta, vom juca şi un amical, cu Forestierul Romani”, a precizat Mihai Diaconescu, preşedintele echipei Unirea Tomşani. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button