Liga V

Revenire incredibilă de la 2-5, la 9-5!

AS BĂRBĂTEŞTI – FORESTIERUL ROMANI 9-5

Deşi la prima vedere ar părea că meciul de la Bărbăteşti a fost în întregime la discreţia echipei lui Ion Deaconu, poate şi prin prisma scorului consemnat la final, lucrurile nu au stat deloc aşa. Forestierul Romani a început duelul de duminica trecută mult mai determinată, iar la începutul reprizei secunde conducea chiar cu 5-2, moment din care a început însă declinul pentru trupa lui Dumitru Drăgănescu.

Dumitru Drăgănescu: „Arbitrul Bogdan Dumitru a făcut meciul praf!”

Preşedintele formaţiei din Romani spune că de vină pentru revirimentul celor din Bărbăteşti este şi centralul partidei, Bogdan Dumitru, care a scăpat total jocul din mână. „Bogdan Dumitru a făcut meciul praf, iar gafele sale au început chiar din prima repriză. La 1-0 pentru AS Bărbăteşti, trebuia să beneficiem de o lovitură de la 11 metri, iar în plus fundaşul gazdelor trebuia să fie eliminat, deoarece a faultat în postură de ultim apărător. Arbitrul nici măcar nu i-a arătat cartonaşul galben! Nu mă miră, atâta timp cât adversarii l-au înjurat ca la uşa cortului, dar centralul a trecut totul cu vederea. Ulterior, când conduceam cu 5-2, am avut iarăşi un penalti clar, dar nici pe acesta nu l-a acordat. Mi-a spus pe un ton arogant că trebuie să tac din gură atâta timp cât scorul e 5-2! De atunci a cam început însă să facă mişto de noi! Dacă prima repriză a fost a noastră, a doua nu a fost a celor din Bărbăteşti, aşa cum ar părea, ci a arbitrilor! Până la final, am primit trei goluri din ofsaid, tot prin «grija» centralului Bogdan Dumitru, care la una dintre faze i-a spus asistentului să lase steagul jos, atunci când acesta a încercat să sancţioneze poziţia afară din joc a unui jucător de la AS Bărbăteşti. La final, au recunoscut până şi gazdele că arbitrii ne-au dezavantajat clar”, ne-a spus Drăgănescu.

Forestierul Romani s-ar putea retrage din campionat

Pentru a evita şi alte evenimente nefericite de genul celor de la Bărbăteşti, Dumitru Drăgănescu este hotărât să pună piciorul în prag şi anunţă că este dispus să retragă echipa Forestierul Romani din campionat. „Au fost nenumărate meciuri în care am fost învinşi, chiar şi acasă, uneori în ultimele minute de joc, dar n-am zis nimic, pentru că arbitrajul a fost corect. De această dată, am fost însă dezavajtaţi clar, furtul a fost prea evident şi nu pot să mai stau liniştit. N-am mai văzut o bătaie de joc mai mare din 1989 încoace, de când sunt implicat în fotbal! Prestaţia brigăzii de la Bărbăteşti a fost sub orice critică, iar eu anunţ că dacă nu se vor lua măsuri cu aceşti arbitri sunt dispus să retrag echipa din campionat, deoarece nu vreau să mai cheltuiesc banii degeaba. Chiar şi duminica trecută, am vrut să scot echipa de pe teren, dar m-am gândit că n-are rost să ne mai procopsim şi cu o amendă. Probabil că arbitrii au văzut că suntem o echipă mică, pe care nu o bagă nimeni în seamă, aşa că probabil de-aia îşi permit arbitri să ne ia la mişto!”, a subliniat Dumitru Drăgănescu.

Articole Similare

One Comment

  1. Domnul Dumitru Draganescu sa nu mai faca atata tam-tam pe baza centralului de la meciul cu AS Barbatesti,mai bine se uita in „gradina cu flori” a dansului,au luat gol de la 80 de metri din degajarea portarului,a doua repriza abia se mai puteau misca pe teren,iar contactul cu mingea mai putin. Retrage echipa din campionat din cauza neputintei,nu din cauza atbitrilor.

Lasă un răspuns

Back to top button