Fără categoriePoliticaEditorial Politic

PSD Vâlcea îi oferă pe tavă lui Buican şefia Consiliului Judeţean

Buican-2PNL alegeri anticipate pentru sefia CJV – organizaţia lui Costi este prea preocupată să-i vâneze pe cei care l-au susţinut pe Coca

 

Se pare că secretul reuşitei în politica vâlceană este să nu faci nimic, adică să stai şi să aştepţi greşelile adversarilor, care calcă până la urmă în rahat şi spoiesc totul în jur. Poate părea hilar dar, aşa cum ştiţi, în ultimele luni, deputatul Cristian Buican pierduse cam orice şansă să mai ajungă preşedinte la Consiliul Judeţean, din cauza anchetei DNA de la CJV, a începerii urmăririi penale împotriva lui Gică Păsat şi altor câteva motive. Săptămâna aceasta, liderul PNL a avut un noroc chior şi, în judeţ, situaţia s-a întors în favoarea sa. Dan Niţu i-a făcut cel mai mare favor posibil, demisionând din ALDE şi din Senat. În paralel, şi PSD, prin câteva gesturi masochiste, l-a reintrodus pe Buican în joc şi i-a oferit şi un avans important. Cei 2-3 băieţi care conduc filiala au început să dizolve organizaţii din teritoriu, înlocuindu-le cu foşti PDL-işti. Tot ei au început să-i execute pe rând, muteşte, pe câţiva primari şi consilieri judeţeni (Remus Grigorescu, Adrian Buşu, Dumitru Lovin etc.), care au călcat pe bec la alegerile interne trecute şi n-au fost trup şi suflet alături de deputatul Constantin Rădulescu, trâgând mai mult cu senatorul Laurenţiu Coca. După cum se ştie, atunci, Coca, ca un laş, n-a mai candidat şi s-a pus preş în faţa lui Costi, încercând cu disperare să-şi salveze fundul. Pe moment, şi l-a salvat, dar pentru PSD Vâlcea gestul său a fost devastator. Coca stă liniştit, pe 300 de milioane, lunar, de la Senat, însă cei care l-au susţinut sunt vânaţi ca şoarecii în teritoriu. Prigoana împotriva social-democraţilor care au crezut într-o competiţie internă corectă, din care partidul să aibă de câştigat, continuă şi astăzi, într-un ritm mai sălbatic ca niciodată. Şi cei care îi vânează nu înţeleg în acest moment că finalitatea acţiunilor lor va fi distrugerea PSD Vâlcea. Finalitatea va fi, de asemenea, că Buican şi PNL vor câştiga şefia CJ. Păi, dacă ăştia care condus PSD Vâlcea sunt atât de fraieri, să fie sănătoşi! Să continue să radă organizaţii locale, primari şi puţinii consilieri judeţeni care aduc voturi. Să promoveze în locul lor foşti pedelişti, foşti băsişti, a căror valoare nu este nici cât o ceapă degerată.

Eduard Dulăcioiu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button