Social

Proiectul Centrului Social pentru persoane vârstnice, de la Măciuca, în impas

Potrivit primarului comunei Măciuca, Mugur Mărcoianu, proiectul de construire a Centrului Social de Zi pentru persoane vârstnice, din satul Popeşti, a intrat în impas. Motivul este acela că salariile în domeniul construcţiilor au crescut la 3000 de lei brut, aproape dublu faţă de 1450, cât era în 2017, când a fost întocmită documentaţia. Mugur Mărcoianu caută acum soluţii pentru a face rost de bani în plus, astfel încât să nu piardă finanţarea europeană. „În momentul când am făcut proiectul, ne-am încadrat exact în pragul maxim de 950 de mii de euro. Între timp, din cauza OUG 114, prin care s-a dispus majorarea salariilor în construcţii, valoarea totală a contractului de lucrări a crescut cu o sumă pe care nu o avem la dispoziţie în contractul de finanţare. Aşadar, există riscul să pierdem acest proiect, în condiţiile în care documentaţia s-a realizat pe un salariu de 1450 de lei la nivelul anului 2017, iar acum ar trebui să-l scoatem la licitaţie când venitul din domeniul construcţiilor s-a dublat. Teoretic, ar trebui să suplimentăm bugetul investiţiei din fonduri proprii sau cu ajutor de la Guvern, ceea ce e foarte puţin probabil. În perioada următoare, vom analiza atent ce variante alternative avem, astfel încât să nu pierdem acest proiect deosebit de important pentru comunitatea locală din Măciuca. Probabil că va trebui să mai renunţăm la anumite lucrări pe care le avem în derulare în localitate, dar nici aşa nu vom putea să acoperim toţi banii necesari pentru construirea Centrului Social de Zi din satul Popeşti”, a subliniat Mugur Mărcoianu. Primarul independent din comuna Măciuca a reamintit faptul că investiţia în valoare de 4,3 milioane de lei va avea 150 de beneficiari. Astfel, 80 de vârstnici vor dispune de centrul de zi, 50 de cantina socială, iar 20 de îngrijire la domiciliu. (N.C.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button