Liga 6

Oltul Ioneşti a condus-o până în minutul 80 pe FCPO. Oaspeţii au reuşit să întoarcă scorul. Tilioiu a marcat de patru ori în acest meci

Sâmbătă, 19 octombrie, la Ioneşti echipa locală a primit vizita celor de la FCPO. Gazdele sperau să redreseze corabia. Lucrurile au mers bine timp de 80 de minute. Ioneştenii au condus cu 2-0 şi cu 3-1, însă au ratat şansa de a obţine un nou succes în Superligă. În ultimele 10 minute, oaspeţii au apăsat piciorul pe acceleraţie şi au obţinut un succes nesperat, după cum decurseseră lucrurile până în acel moment.

”Chiar dacă părea că va fi un meci uşor la Ioneşti, nu a fost chiar aşa. Gazdele au condus până în minutul 80. La pauză a fost 2-0. În repriza a doua, am redus din handicap prin Adrian Tilioiu, dar în minutul 75 s-a refăcut diferenţa de două goluri, ioneştenii marcând din penalti pentru 3-1. În minutul 80, Dani Bardac a înscris din voleu sub bară, după o centrare perfectă a juniorului Mădălin Iordănescu. Până la final, Tilioiu a mai punctat de 3 ori ducând scorul la 5-3 în favoarea noastră. În ultimele 15 minute am riscat totul pe cartea atacului şi ne-a ieşit de data aceasta. A fost una din cele mai muncite victorii şi multumesc pe această calea jucătorilor. După terminarea turului, FCPO, echipă nou promovată, se află pe locul 3, la egalitate cu FC Babeni. În urmă cu doi ani am retrogradat în Liga a IV-a. Eram cam ciuca bătăilor în campionat. După proasta experienţă avută în Superligă, am regândit strategia împreună cu domnul primar Cătălin Avan şi am construit treptat o echipă competitivă, care joacă un fotbal spectaculos, deschis şi marchează multe goluri. La Păuşeşti fotbalul este iubit. Avem suporteri pătimaşi care vin după noi şi în deplasări. În plus, datorită domnului primar, avem şi una din cele mai cochete baze sportive din judeţ, cu un gazon verde, precum masa de biliard, chiar şi în perioada aceasta de toamnă”, a precizat reprezentantul formaţiei FC Păuşeşti Otăsău, Iulian Toabeş, după succesul de la Ioneşti.

”Vineri, elevii de la şcoala din Păuşeşti au participat la Cupa Satelor, iar  juniorii A1 ne-au adus prima victorie, au invins cu 4-0 pe AS Băile Olăneşti. Fotbalul este pe drumul cel bun la Păuşeşti. Mulţumim Ion Oaie şi Florin Para pentru buna colaborare cu FCPO”, a mai adăugat Toabeş. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button