Liga 6

Narcis Tomescu a realizat „dubla” pentru FC Băbeni în meciul de la Alunu

După duşul rece, de la Mădulari, FC Băbeni a reuşit să strângă rândurile şi să se reabiliteze cu un succes pe terenul formaţiei Olteţul Alunu. Echipa pregătită de Lucian Giurcă a câştigat această confruntare cu scorul de 3-1. Narcis Tomescu a deschis scorul în prima repriză şi tot el a majorat avantajul echipei sale la 2-0, rezultat înregistrat şi la pauză. În partea secundă, gazdele au redus, însă, din handicap, iar pe final au încercat să forţeze egalarea şi să producă surpriza în faţa unei grupări mai bine „cotată”. Nu au reuşit. Rădulescu a pus capăt întâlnirii, după ce a transformat lovitura de pedeapsă primită de băbenari în ultimele minute de joc. „Cu echipele mici, dacă nu le linişteşti şi nu dai goluri multe, le oferi posibilitatea să se agaţe de orice minge, de orice şansă pe care cred că o au să te încurce. Am avut ocazii şi noi, au avut şi ei, dar până la urmă am terminat meciul cu bine”, a precizat Lucian Giurcă, antrenorul băbenarilor, după deplasarea de la Alunu, din care echipa sa s-a întors cu toate cele trei puncte.
În etapa a 10-a din Superligă, FC Băbeni va juca pe teren propriu, cu Unirea Tomşani, în timp ce Olteţul Alunu va primi vizita celor de la CS Mădulari, formaţie neînvinsă de patru etape.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button