Liga 6

Meci întrerupt timp de 25 de minute la Pietrari. Un jucător de la Olteţul Alunu a plecat cu salvarea de la teren

Sâmbătă dimineaţă, la Pietrari, s-a desfăşurat „derby-ul” play-out-ului, între prima şi a doua clasată, respectiv între formaţiile Minerul Costeşti şi Olteţul Alunu. Cele două echipe au oferit un spectacol agreabil în prima repriză. Au fost ocazii de ambele părţi, însă mingea nu a vrut să intre în plasă. În partea secundă, după alte aproximativ 20 de minute de „tatonări”, jocul s-a întrerup. Portarul echipei Olteţul Alunu, Nicolae Codin, a avut cumpănă. În lupta pentru minge, un jucător de la Minerul Costeşti, proaspăt intrat pe teren, gazonul fiind ud, nu a mai avut control asupra atacului, a alunecat şi s-a oprit cu picioarele în abdomenul goal-keeper-ului grupării oaspete. „Bucă” a rămas inert. A stat imobilizat, la pământ, în ploaie, până când a venit Salvarea la teren, adică aproximativ 25 de minute. Acesta a fost transportat cu Ambulanţa la Spitalul Orăşenesc Horezu. Din fericire, a fost vorba despre o contuzie şi nu despre ceva foarte grav. Medicii l-au examinat, i-au făcut o perfuzie şi după câteva ore, i-au dat drumul acasă. I-au recomandat, însă, o pauză la fotbal, de o lună. Jucătorul care, involuntar, l-a lovit pe Codin, trecuse şi el printr-o întâmplare asemănătoare la un meci de juniori, disputat la Alunu, în urma căruia s-a ales cu o fractură de maxilar.
Altfel, la teren, văzând gravitatea accidentării, „centralul” Cătălin Buşi i-a acordat jucătorului de la Minerul Costeşti cartonaş roşu. În inferioritate, gazdele au pierdut jocul. Olteţul Alunu s-a impus cu scorul de 2-0, prin golurile lui Adrian Birăruţ şi Emanuel Birăruţi. Dacă va câştiga şi meciul din ultima etapă, de pe teren propriu, cu Olteţul Bălceşti, trupa din Alunu va fi campioana play-out-lui. „Principalul obiectiv a fost câştigarea Cupei. Din păcate, nu am reuşit să ne impunem în finala de la Călimăneşti. Cu siguranţă, aveam mai multe şanse dacă am fi dispus de întreg lotul pentru meciul cu Cozia. Ne-au lipsit trei jucători importanţi, Roşia, Peagu şi Avrămescu. De fapt, tot sezonul am întâmpinat astfel de probleme. Cred că dacă ne puteam baza pe toţi jucătorii, nu doar că intram în play-off, ci chiar le puteam pune probleme serioase primelor trei clasate. Locul 1 în play-out nu e aşa important, dar jucătorii noştri au avut această ambiţie, de a termina primii sub linie. În această vară, vrem să facem o echipă competitivă pentru sezonul viitor, să nu ne mai confruntăm cu probleme de lot”, a spus Nicolae Birăruţ (FOTO), după meciul cu Minerul Costeşti.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button