Acasă Diverse Marţi, la „Chefi la cuţite”, Răzvan şi echipa sa au impresionat 11...

Marţi, la „Chefi la cuţite”, Răzvan şi echipa sa au impresionat 11 super-modele

174
0

Marţi, echipa lui Cătălin Scărlătescu, din care face parte şi Răzvan Constantin, vâlceanul plecat de câţiva ani la Barcelona, a gătit pentru 11 super-modele din Bucureşti, Milano, dar şi din alte oraşe europene. În noaptea dinaintea competiţiei, tânărul visase că 9 din cele 11 farfurii vor fi galbene şi era foarte optimist. Nici răutăţile lui chef Sorin Bontea nu i-au schimbat starea pozitivă. Văzând că, din sala în care fotomodelele au degustat preparatele celor trei echipe, au ieşit în final 8 farfurii galbene, coordonatorul „verzilor” nu şi-a putut stăpâni invidia şi a aruncat cu tacâmurile pe jos: „De ce galbene? Grasul a avut o pingea în farfurie (n. red. – porumbel cu piure de cartofi)!”. Chef Florin Dumitrescu l-a completat: „Nici manechinele nu mai sunt ce erau cândva!”. Totuşi, doar 3 dintre farfuriile lor au fost apreciate: una albastră şi două verzi. Vă reamintim că vâlceanul Răzvan Constantin (26 de ani) s-a înscris la „Chefi la cuţite” şi a primit din start 3 cuţite pentru un preparat din America de Sud – tocăniţă de pui cu sos din legume, cu avocado şi banană prăjită.