Fără categorieLiga 6Fotbal

Marius Munteanu, antrenor CS Mădulari: „Mă aştept ca minim opt jucători să ne părăsească, deci vom lupta la retrogradare”

Munteanu_Marius copyMarius Munteanu, antrenorul de la CS Mădulari, a declarat că se aşteaptă ca minim opt jucători de-ai săi să plece spre alte echipe, asta după ce Daniel Dimulescu şi-ar retras sprijinul financiar. Prin urmare, el a precizat că va trebui în mod obligatoriu să facă noi transferuri, pentru a nu retrograda în Liga a IV-a. „Cert e că vom continua la acelaşi nivel, nu ne vom retrage din competiţie. Ne va fi însă foarte greu, după ce Daniel Dimulescu a renunţat să ne mai finanţeze. Încercăm să găsim şi un alt sponsor, deşi ne va fi foarte greu. Deocamdată, nu pot să-mi fac planuri despre pregătire, de vreme ce încă nu ştiu pe ce jucători mă voi baza în continuare. Este clar că sunt pus în situaţia de a nu mai avea cel puţin jumătate din echipă până la primăvară”, a spus Marius Munteanu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button