Volei

Marius Mărgărit, antrenor de vicecampioane europene

* Adina Salaoru şi Nneka Onyejekwe, două dintre componentele echipei CSM Volei Alba Blaj, au fost elevele tehnicianului de la CNMB în 2003, când acesta a pregătit lotul naţional de speranţe

Luna trecută, echipa feminină CSM Volei Alba Blaj a realizat cea mai mare performanţă a voleiului românesc în cupele europene din toate timpurile. Formaţia din Ardeal s-a calificat în finala Ligii Campionilor CEV, unde a fost învinsă cu scorul de 3-0 de deţinătoarea trofeului Vakifbank Istanbul. Final Four-ul acestei competiţii a avut loc chiar în Capitală, pe 5 şi 6 mai. În prealabil, în semfinale, CSM Volei Alba Blaj a trecut cu 3-1 de Galatasaray Istanbul, dar apoi a pierdut jocul decisiv pentru trofeu cu cealaltă formaţie puternică din Turcia.
Pentru performanţa lor, jucătoarele ardelene au fost premiate de preşedintele României, Klaus Iohannis, cu prilejul unei festivităţi care a avut loc sâmbătă, 12 mai, la Blaj. Deşi a avut o echipă angrenată în cea mai puternică întrecere intercluburi de pe continent, oraşul din judeţul Alba (supranumit „Mica Romă”) – care are doar 26530 de locuitori (conform ultimului recensământ al populaţiei) – nu a dispus de o sală în care super-voleibalistele să-şi dispute meciurile de pe teren propriu. Din acest motiv, CSM Volei Alba Blaj a jucat partidele de acasă în Sala „Transilvania”, din Sibiu. Abia în acest an, consilierii locali din Blaj şi-au dat acordul pentru a fi construită, pe viitor, o sală de sport cu 2000 de locuri în oraş, primul termen avansat pentru inaugurare fiind 2020.

„Sper ca performanţa echipei ardelene să-i atragă pe cât mai mulţi copii spre volei”

Demn de precizat este faptul că două dintre jucătoarele de bază ale echipei din Alba au fost elevele antrenorului Marius Mărgărit pe vremea când erau doar speranţe. Este vorba de Adina Salaoru (extremă) – care e chiar căpitanul formaţiei din Blaj – şi Nneka Onyejekwe (centru) – care a fost declarată cea mai bună voleibalistă din România în 2017. „Adina şi Nneka (n.r.: acum în vârstă de 28 de ani) au fost elevele mele în 2003, când s-a alcătuit prima oară lotul naţional de speranţe şi am făcut primul stagiu de pregătire la Piatra Neamţ. Pot să zic aşadar că sunt mândru acum că le-am îndrumat primii paşi la loturile naţionale de volei. Ele au parcurs apoi toate treptele de performanţă din voleiul feminin românesc, deoarece au fost convocate ulterior şi la loturile naţionale de cadete, junioare şi senioare. Nneka Onyejekwe e o jucătoare de culoare, care s-a născut la Cluj-Napoca, tatăl ei fiind nigerian, iar mama – româncă. În schimb, Adina Salaoru e originară din Miercurea Ciuc. Din acea echipă naţională de speranţe, din 2003, multe dintre jucătoare evoluează acum la grupări din Divizia A1. Generaţia aceea a fost una foarte bună, vreo patru dintre fetele de atunci au jucat şi la Metal Galaţi, în anii când a existat acea echipă puternică în oraşul de la malul Dunării”, a subliniat Marius Mărgărit.
În încheiere, coordonatorul secţiei de volei a ţinut să-şi exprime speranţa că performanţa obţinută luna trecută de fetele de la CSM Volei Alba Blaj îi va atrage pe mulţi dintre copii spre acest sport atât de frumos. „Voleiul a fost ani la rând «cenuşăreasa» sporturilor de sală, nefiind deloc atât de atractiv, în rândul copiilor, ca handbalul sau baschetul. Sper însă ca lucrurile să se schimbe în România odată cu rezultatul extraordinar al echipei din Ardeal şi să se ajungă din nou ca odinioară, când erau peste 60 de echipe juvenile înscrise în campionatele naţionale, la fete şi băieţi”, a conchis Mărgărit. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button