Liga Nationala

Laura Chiper şi Eliza Buceschi, cele mai experimentate jucătoare de la Corona Braşov

Corona Braşov a terminat sezonul trecut al Ligii Naţionale pe locul 6, având acelaşi număr de puncte ca şi HCM Rm. Vâlcea (28), care s-a clasat pe 7. Trupa de la poalele Tâmpei are însă o cu totul altă faţă spre deosebire de ediţia precedentă a campionatului, după transferurile pe care le-a făcut în această vară.
Gruparea braşoveană este antrenată acum de Costică Buceschi (care a mai pregătit în trecut echipele HCM Baia Mare şi Dunărea Brăila), iar printre cele mai experimentate jucătoare pe care le are în lot se numără Laura Chiper (extremă dreapta, 28 de ani), dar şi Eliza Buceschi (inter stânga / centru, 24 de ani) – ambele fiind medaliate cu bronz cu naţionala României, la Campionatul Mondial din decembrie 2015. Eliza Buceschi este chiar fiica tehnicianului de la Corona şi a mai evoluat de-a lungul timpului pentru echipe de prestigiu din ţară precum Oltchim Rm. Vâlcea (pentru o scurtă perioadă, în sezonul 2012-2013), HCM Baia Mare (2013-2015), înainte de a-şi încerca norocul şi peste hotare, în Germania, la HC Thuringer (2015-2016), şi în Danemarca, la FC Midtjylland (2016-2017). La ultima dintre acestea a stat doar o jumătate de sezon, deoarece, pe 1 decembrie 2016, s-a transferat la Dunărea Brăila, unde antrenor era chiar tatăl său, care a şi luat-o împreună cu el, în vară, la Corona Braşov.

Costică Buceschi se bazează şi pe Sorina Tîrcă, marea speranţă a handbalului românesc

De asemenea, trupa de la poalele Tâmpei se bazează şi pe serviciile Teodorei Bloj (inter stânga, 31 de ani), transferată vara aceasta de la HC Zalău, după două sezoane petrecute la trupa antrenată de Gheorghe Tadici (2015-2017). Altfel, alte jucătoare importante din lotul braşovean sunt Bianca Tiron (inter stânga, 22 de ani) – care a mai trecut pe la HCM Baia Mare, SCM Craiova şi Dunărea Brăila, Timea Tătar (pivot, 24 de ani) – ex-HCM Baia Mare şi Dunărea Brăila, Marilena Burghel Neagu (inter dreapta / extremă dreapta, 27 de ani), Georgiana Ciuciulete (pivot, 30 de ani) – fostă la HC Zalău, şi Camelia Hotea (extremă stânga, 32 de ani) – care se află de şase sezoane la Corona.
Nu în ultimul rând, din echipa antrenată de Costică Buceschi face parte şi mezina Sorina Tîrcă (inter stânga, 18 ani). Fiica legendarei Mariana Tîrcă a fost componentă de bază a lotului Under 17 al României, fiind cea mai bună marcatoare a Campionatului European din 2015, care s-a desfăşurat în Macedonia (unde a înscris 55 de goluri în 7 meciuri). În ultimii doi ani, aceasta a făcut parte din lotul Under 19 al României, alături de care a fost golghetera turneului final al Campionatului European, care a avut loc recent, în Slovenia, unde a marcat 56 de goluri în 7 meciuri. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button