Administratie

La Grădiştea, încep lucrările de reabilitare a dispensarului uman

La Grădiştea, vor demara, în această vară, lucrările de modernizare a dispensarului din centrul comunei. Potrivit primarului Ilie Boiangiu, investiţia se referă la reabilitarea şi izolarea termică a clădirii respective. Pentru acest proiect, alesul PNL a obţinut finanţare prin GAL „Amaradia – Gilort – Olteţ”. Boiangiu a mai spus că valoarea totală a lucrărilor se va ridica la circa 40.000 de euro. „Pe lângă izolarea termică a clădirii, vom mai monta panouri solare pentru încălzirea apei din reţeaua de calorifere. De asemenea, se va face şi o recondiţionare a zidurilor interioare şi vor fi refăcute cele exterioare. Pe viitor, vom mai realiza şi lucrările de izolare termică a şcolii generale din localitate”, a declarat primarul din Grădiştea. „În curând, vom deschide, din nou, ştrandul din comună, care se află acum într-o etapă de recondiţionare. Deschiderea depinde şi de vreme, care nu ne avantajează deloc nici anul acesta, deoarece e foarte frig. Sperăm ca după 15 iunie să fie mai cald. Din anii precedenţi, ştim însă că doar lunile iulie şi august sunt prolifice din punct de vedere financiar. Acea perioadă este mai fastă, deoarece, adesea, avem şi câte 250 de persoane pe week-end. În altă ordine de idei, în ceea ce priveşte investiţiile, se continuă lucrările de asfaltare a celor 9,5 kilometri de drumuri, pentru care am obţinut finanţare, în vara anului 2017, prin PNDL 2. Aşa cum am mai precizat, valoarea totală a proiectului se ridică la 9,2 milioane de lei, în total fiind vorba de modernizare a 15 drumuri de interes local. Potrivit estimărilor mele, investiţia va fi gata până la sfârşitul acestui an şi am încredere că RAJDP se va încadra în termenul stabilit”, a concluzionat Ilie Boiangiu. (N.C.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button