Liga Nationala

„La Cisnădie, fetele noastre nu s-au bătut numai cu echipa adversă…”

* a spus preşedintele HCM-ului, Petre Berbecaru

Petre Berbecaru a urmărit meciul dintre Măgura şi HCM din tribunele sălii din Cisnădie. Nu a putut să stea liniştit în mijlocul suporterilor sibieni. Anumite decizii ale arbitrilor l-au determinat să se ridice de pe scaun şi să-şi exprime nemulţumirile. Despre acest aspect şi jocul, per ansamblu, al „municipalelor”, preşedintele HCM-ului a spus: „A fost mai greu decât ne-am dorit şi pentru acest lucru chiar doresc să le felicit pe fetele noastre pentru că la Cisnădie nu s-au bătut numai cu echipa adversă, ci şi cu arbitrii. Au avut decizii total eronate şi aberante. La un moment dat, eu, care sunt un tip calm şi de regulă nu mă exteriorizez, m-am ridicat în picioare şi i-am aplaudat ironic. Nu se poate aşa ceva! Încă o dată spun, pentru faptul că au avut tăria să treacă peste asta, le felicit pe jucătoarele noastre. Şerban ne-a ajutat foarte mult, dar nu numai ea. Simion a jucat bine, Senocico a dat dovadă de maturitate, Andreea Adespii… Iar dacă vreţi, e prima dată când o remarc pe Vizitiu. Şi nu pentru că a dat goluri, ci pentru că de data aceasta nu a mai făcut prostii. Una e să greşeşti şi alta să faci prostii. Acum, normal ar fi să urmeze încă şase puncte, dar nu e uşor. După cum vedeţi, apar multe surprize. Slobozia a bătut pe Cluj, iar Roman a pierdut la Galaţi”. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button