Diverse

Junioarele 2 de la CS Chimia au câştigat la o diferenţă de 20 de goluri confruntarea cu LPS A Slatina

Vineri, 27 octombrie, junioarele 2 de la CS Chimia au întâlnit, pe teren propriu, formaţia LPS A Slatina. Pentru chimiste obţinerea victoriei a reprezentat o simplă formalitate. Handbalistele pregătite de Nicoleta Lazăr au controlat jocul în mod clar, de la un capăt la altul şi nu s-a pus decât problema diferenţei de pe tabelă. Succesul clar s-a configurat încă din prima repriză, care s-a încheiat la scorul de 19-8. Diferenţa finală a fost de 20 de goluri. CS Chimia a câştigat jocul cu LPS A Slatina cu scorul de 37-17. Cea mai bună marcatoare a formaţiei de la poalele Capelei a fost Alicia Gogîrlă, cu 16 reuşite. Pentru trupa Nicoletei Lazăr acest succes a fost al patrulea din Seria E. Este singura echipă cu maxim de puncte. CS Chimia nu are doar cel mai bun punctaj, ci şi cel mai bun golaveraj. A înscris de 154 de ori şi a primit doar 69 de goluri. Din punctul de vedere al golurilor marcate, formaţia vâlceană ocupă locul secund într-un top al celor mai prolifice grupări din toate cele opt serii de la nivel naţional. Doar lidera din Seria E stă mai bine la acest capitol, Transilvania Braşov (168 de goluri), care, însă, a şi jucat un meci în plus faţă de CS Chimia. Altfel spus, în următoarea etapă din campionatul de junioare 2, de la finele acestei săptămâni, echipa de pe primul loc din serie, CS Chimia, va juca, în deplasare, împotriva formaţiei de pe locul secund, HCM Craiova. După acest meci, pentru Gogîrlă şi colegele sale va urma un turneu de sală. Acesta se va desfăşura între 17 şi 19 noiembrie. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button