Administratie

Ion Vasile a declanşat licitaţia pentru modernizarea şcolii din Pesceana

– investiţia se ridică la 1,23 mil. lei, fără TVA

Ion Vasile, primarul comunei Pesceana, a scos la licitaţie extinderea, reabilitarea şi modernizarea şcolii gimnaziale din localitate, valoarea contractului fiind estimată la 1,23 milioane de lei, fără TVA. Firmele interesate pot depune oferte până pe data de 5 octombrie, iar cea care va câştiga va avea la dispoziţie 8 luni pentru a executa lucrările. Potrivit afirmaţiilor primarului Ion Vasile, şcoala va fi termoizolată cu polistiren expandat de 10 cm., faţadele vor fi finisate cu tencuială decorativă, iar acoperişul va fi înlocuit complet. „Vom înlocui şi glafurile exterioare, sistemul de jgheaburi şi burlane şi, nu în ultimul rând, vom monta paratrăznet. În ceea ce priveşte interioarele, avem în vedere reamenajarea grupurilor sanitare pentru elevi, pentru profesori şi persoanele cu dizabilităţi. Vom crea spaţii pentru centrala termică, dar şi pentru depozitarea laptelui şi cornurilor oferite copiilor. Vom înlocui gresia, faianţa, pardoselile, finisajele pereţilor şi tavanelor cu lavabil şi vopsea acrilică. De asemenea, vom schimba tâmplăria veche şi instalaţia electrică. La final, vom îndeplini toate cerinţele de securitate la incendiu, de exploatare, igienă, mediu şi sănătate. Mă bucur enorm că reuşim să facem asta pentru copiii din comună şi sper ca, în viitor, să venim şi cu alte veşti bune pentru ei”, a transmis social-democratul.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button